Instituțiile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din Botoșani au dispus măsuri speciale în perioada Sărbătorilor Pascale pentru menținerea ordinii publice și prevenirea evenimentelor nedorite.
Aproximativ 700 de angajați din Poliție, Jandarmerie, ISU și Poliția de Frontieră vor acționa integrat pentru siguranța cetățenilor și buna desfășurare a manifestărilor religioase și publice. Autoritățile recomandă cetățenilor să respecte măsurile preventive și să semnaleze orice incidente sau încălcări ale legii apelând numărul unic de urgență 112 sau adresându-se direct forțelor de ordine din teren.
Măsuri dispuse de polițiști cu prilejul Sărbătorilor Pascale
În aceste zile, toate structurile operative ale I.P.J. Botoşani vor acționa pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor și respectarea ordinii și liniștii publice, prin crearea unui sistem integrat de prevenire și combatere a infracționalității.
Astfel, pentru buna desfășurare a activităților specifice acestei perioade și pentru menținerea climatului optim de siguranță publică, vor fi mobilizați aproximativ 400 de polițiști. Aceștia vor fi prezenți atât în stradă, pentru descurajarea oricăror fapte antisociale, cât și constituiți în echipe operative, pentru a desfășura activitățile specifice în momentul în care se va impune acest lucru.
Scopul prezenței noastre în spațiul public este unul preventiv, vom acorda o atenție suplimentară locurilor aglomerate, cu risc de producere a unor incidente. Recomandăm cetățenilor să aibă un comportament care să nu contravină normelor de conviețuire socială și să evite implicarea în stări conflictuale.
Polițiștii rutieri vor fi, de asemenea, prezenți pe arterele din județ, cu autospeciale dotate cu aparate radar, etilotest și DrugTest, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere și pentru depistarea persoanelor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Dacă sunteți victima vreunei infracțiuni sau asistați la comiterea unei astfel de fapte, nu ezitați să apelați 112 sau să vă adresați celui mai apropiat polițist.
În ceea ce privește campania electorală pentru Alegerile prezidențiale, respectiv pentru alegerile locale parțiale, care a debutat la data de 4 aprilie, subliniem importanța respectării cadrului legal în perioada premergătoare alegerilor, precum și pe tot parcursul zilelor de desfășurare a procesului electoral.
Reamintim cetățenilor că pot sesiza orice tentativă de încălcare a legislației electorale, apelând numărul unic de urgență 112 sau contactând cea mai apropiată unitate de poliție. Până în acest moment, din punct de vedere al atribuțiilor structurilor Ministerului Afacerilor Interne, campania a decurs în condiții de normalitate, fără incidente deosebite.
Măsuri dispuse de Inspectoratul pentru Situații de Urgență
Pompierii vor fi la datorie, în județul Botoșani, în perioada Sărbătorilor Pascale. Misiunea acestora este de a asigura un răspuns eficient și rapid în cazul producerii unor situații de urgență și de a interveni pentru acordarea primului ajutor medical.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va monitoriza permanent evoluția dinamicii din teren, iar, la nevoie, vor fi dispuse măsuri de optimizare a misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților.
Zilnic, echipajele de pompieri vor fi pregătite să acționeze pentru stingerea incendiilor și salvarea persoanelor implicate în diferite evenimente grave ce le pot pune viața în pericol.
Indiferent de locul ales pentru petrecerea Sărbătorilor Pascale, cetățenii trebuie să respecte măsurile de prevenire a incendiilor.
În Noaptea de Înviere, autospeciale de stingere cu apă și spumă vor fi dispuse la Mănăstirile Zosin, Popăuți, Vorona, Sihăstria Voronei, Guranda, Gorovei și Negreni, acolo unde se preconizează să participe un număr mare de credincioși.
Totodată, în municipiile Botoșani și Dorohoi, orașele Darabani și Săveni, pompierii din cadrul Detașamentelor Botoșani și Dorohoi, Stației Săveni și Punctului de Lucru Darabani vor avea misiuni de patrulare în apropierea lăcașurilor de cult în vederea prevenirii unor evenimente nedorite.
Inspectorii de prevenire vor desfășura activități de supraveghere a respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor la biserici din județul Botoșani.
Pentru ca slujbele religioase să se desfășoare în condiții de siguranță, pompierii botoșăneni recomandă preoților să asigure și să vegheze respectarea regulilor de prevenire a incendiilor.
Principalele măsuri ce trebuie adoptate la lăcașurile de cult se referă la:
- desfășurarea slujbelor religioase în exteriorul bisericilor, iar în situația în care acestea se organizează în interior, limitarea accesului credincioșilor astfel încât să nu se supraaglomereze lăcașul de cult;
- instruirea, de către preoți, a participanților la slujbe cu privire la măsurile de prevenire a incendiilor;
- evitarea desfășurării slujbelor religioase în interiorul obiectivelor aflate în curs de restaurare / renovare și interzicerea desfășurării acestora în obiective în care sunt amplasate schele;
- menținerea ușilor de acces și de evacuare din biserică în permanență deschise pe toată durata serviciului religios;
- desemnarea unor persoane responsabile de supravegherea atentă a activităților din interiorul bisericilor și de intervenție operativă, cu mijloace de stingere proprii la îndemână (ex. stingătoare de incendiu) și instruirea temeinică a acestora de către slujitorii bisericii;
- efectuarea, prin grija reprezentanților de la biserici și mănăstiri, a unui control după terminarea slujbelor religioase, pentru înlăturarea oricărui pericol de incendiu;
- supravegherea lumânărilor aprinse și păstrarea acestora la distanță de persoanele din jur, de mobilier, decoruri sau alte materiale combustibile. Acestea vor fi puse doar în suporturile din tăvile metalice umplute cu nisip sau apă;
- parcarea autoturismelor în vecinătatea bisericilor și a mănăstirilor se va realiza astfel încât să nu se blocheze sau să diminueze căile de acces, iar autospecialele de pompieri să poată interveni și să aibă acces la hidranții exteriori.
Măsuri dispuse la Frontieră cu prilejul Sărbătorilor Pascale
Urmează minivacanța prilejuită de Sfintele Sărbători Pascale, sens în care la nivelul Poliției de Frontieră Botoșani au fost luate măsuri de adaptare a misiunilor și a resurselor umane şi materiale la specificul fiecărei frontiere.
Astfel, în perioada 18-21 aprilie, aproximativ 300 de polițiști de frontieră vor asigura, zilnic, un control eficient şi operativ în punctele de frontieră și, totodată, vor desfășura misiuni specifice în zona de competență.
Numărul polițiștilor de frontieră de la granița cu Ucraina și Moldova, care îşi desfăşoară activitatea în cabinele de control și verifică documentele de călătorie, va fi suplimentat, aceștia urmând să folosească, dacă situația o va impune, inclusiv stații mobile de control.
De asemenea, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau de ieşire, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de frontieră.
Este important de reținut că persoanele care intenționează să meargă pe teritoriul altui stat, chiar dacă circulă în Spațiul Schengen, trebuie să aibă asupra lor un document de călătorie valabil, respectiv pașaport sau carte de identitate. Iar cetățenii români minori și însoțitorii acestora trebuie să aibă în continuare asupra lor aceleași documente care erau necesare și înainte de integrarea în spațiul Schengen.
În încheiere, recomandăm celor care tranzitează frontiera externă să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional, pentru a evita supra-aglomerarea doar a unora dintre acestea. Vă mulțumesc! Să aveți sărbători liniștite!
Măsuri dispuse de Inspectoratul Județean de Jandarmi
Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani va fi asigurarea ordinii și liniștii la evenimentele cu participare numeroasă ce vor avea loc în spațiul public, în vederea desfășurării acestora în condiții de siguranță pentru cetățeni.
Pentru intensificarea măsurilor de patrulare în zonele aglomerate, pe lângă suplimentarea efectivelor inspectoratului, 10 jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău vor întări dispozitivul de ordine și siguranță publică, acordând suportul necesar executării operative a tuturor misiunilor de asigurare a ordinii și siguranței publice la manifestările religioase, precum și în cadrul misiunilor desfășurate în sistem integrat, împreună cu polițiștii botoșăneni.
În noaptea de Înviere, jandarmii vor fi prezenți în apropierea bisericilor și vor coopera cu efectivele de poliție pentru prevenirea faptelor antisociale de natură penală și contravențională ce ar putea tulbura liniștea credincioșilor și a clerului.
Jandarmii care execută misiuni de pază și protecție instituțională la cele 18 obiective din competență vor intensifica măsurile specifice pentru evitarea unor incidente în zona acestora și luarea măsurilor legale în cazul producerii unor astfel de situații.
Nu în ultimul rând, în perioada 22 - 27 aprilie, efectivele de jandarmerie, împreună cu polițiștii, pompierii si polițiștii locali, vor acționa pentru siguranța participanților în cadrul pelerinajului la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul și la hramul bisericii Sfântul Gheorghe din municipiul Botoșani, precum și la Târgul Meșterilor Populari desfășurat pe Pietonalul Unirii.
Recomandăm participanților la manifestările publice să acorde atenția cuvenită minorilor care îi însoțesc, să aibă grijă de bunurile personale de valoare și să apeleze cu încredere la cea mai apropiată patrulă de ordine publică în mod direct, în cazul sesizării unor fapte antisociale care îi afectează pe ei sau pe cei din jur.