Mașina unui botoșănean, răsturnată într-un pârâu. Cinci pasageri, printre care și un bebeluș, au fost răniți!

Cinci persoane au fost rănite vineri la amiază, într-un accident produs de un şofer, care s-a angajat în depăşirea unei coloane şi s-a izbit într-un autoturism pe care l-a proiectat în albia unui pârâu, unde s-a răsturnat.

Vineri, la ora 12.45, pe DN 2E, în interiorul localităţii sucevene Cacica, Vasile B., de 63 ani, din oraşul Vicovu de Sus, în timp ce conducea un autoturism, s-a angajat în efectuarea unei manevre de depăşire a unei coloane de autovehicule și, din cauza neasigurării corespunzătoare, a intrat în coliziune frontal-laterală stânga cu autoturismul condus de Mihai B., de 29 ani, din judeţul Botoşani, care se angajase în efectuarea manevrei de schimbare a direcţiei de mers prin viraj la stânga pentru a intra pe un drum comunal.

Maşina condusă de tânărul din Botoşani a fost proiectată în albia pârâului Dulcea, unde s-a răsturnat.

În urma impactului a rezultat rănirea corporală uşoară a cinci persoane, printre care şi un bebeluş în vârstă de 3 luni. "Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care au fost conduşi la Spitalul orăşenesc Gura Humorului, unde li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei", se precizează în comunicatul poliţei sucevene.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Alegeri parțiale: Un oraș și două comune din județul Botoșani se pregătesc de alegeri!

astăzi, 13:48

Autoritatea Electorală Permanentă a informat Palatul Victoria, vineri, că sunt cel puțin 35 de primari ale căror mandate au încetat, iar Guvernul are obligația legală de a stabili data or...

Harta șpăgii în spitalele din România: Care este situația la Botoșani?

astăzi, 12:54

Rezultatele sunt colectate pe baza unui formular care oglindește disponibilitatea pacienților de a sesiza situațiile în care personalul medical le-a solicitat bani sau alte recompense. De men...

Botoșănean arestat pentru violență în familie și rele tratamente aplicate propriilor copii!

astăzi, 11:56

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat în vârstă de 48 de ani, bănuit de comite...