Marţi şi miercuri: Ploi torenţiale şi vijelii, cu căderi de grindină!

Administratia Nationala de Meteorologie anunţă, pentru intervalul 22 iulie, ora 04 - 23 iulie, ora 22, instabilitate atmosferică accentuată pentru toată ţara.

Din dimineaţa zilei de marţi, 22 iulie, până în seara zilei de miercuri, 23 iulie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, la început în Banat şi Crişana, apoi în Oltenia, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Moldovei şi în vestul Munteniei. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua şi aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 30...40 l/mp.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta şi în partea de sud-est a teritoriului, în special spre sfârşitul intervalului, dar pe arii mai restrânse.

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

AJPIS Botoșani: Alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului, stimulentele de inserție și drepturile persoanelor cu dizabilități, plătite în avans

astăzi, 19:00

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani, va efectua, în luna noiembrie 2026, plata...

Se sistează serviciul de distribuție a gazelor naturale pe mai multe străzi din Botoșani!

astăzi, 17:50

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz joi, 5 noiembrie, în interval...

Aproximativ 40 de medicamente și indicații noi pe lista de compensare. Ce anunță Alexandru Rogobete!

astăzi, 17:28

Lista medicamentelor compensate și gratuite ar urma să fie extinsă din nou, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Datele preliminare prezentate de acesta indică aproximativ 36 de...