Mark Gitenstein recunoaşte: "Am intervenit pentru ca Guvernul României să concesioneze zăcăminte de gaze de șist către Chevron"
Stiri Botosani Thursday, 11 September 2014 ActualitateDeclarația face parte dintr-un articol intitulat "Cum a "vândut" Hillary Clinton fracturarea hidraulică în întreaga lume".
"Potrivit declarațiilor, telegramelor diplomatice și altor documente obținute de Mother Jones, în cadrul programului derulat de către Departamentul de Stat, oficiali americani, unii dintre ei având legături strânse cu industria energetică, au ajutat companii petroliere americane să obțină concesiuni de gaze de șist extrem de profitabile în străinătate, stârnind îndoieli cu privire la adevăratele interese servite de către respectivul program", scrie publicația citată.
În articol, în care sunt prezentate demersurile de lobby și advocacy pentru dezvoltarea gazelor de șist purtate de americani în mai multe state din Europa, cum ar fi Polonia, Bulgaria sau România, dar și la Comisia Europeană, se afirmă că, în unele cazuri, Departamentul de Stat s-a implicat direct în negocierea acordurilor petroliere dintre guvernele respective și companiile americane.
Astfel, potrivit sursei citate, Mark Gitenstein, în postura sa de ambasador al SUA la București, s-a întâlnit cu directori ai Chevron și cu oficiali români, pentru a-i presa pe cei din urmă să concesioneze către Chevron perimetre de explorare pentru gaze de șist.
"Românii stăteau cu perimetrele și nu făceau nimic, iar cei de la Chevron erau nemulțumiți. Așa că am intervenit. Este ceea ce fac ambasadorii în mod tradițional în numele companiilor americane", a declarat Gitenstein pentru Mother Jones. Atât înainte, cât și după mandatul său de ambasador la București, Mark Gitenstein a lucrat pentru firma de avocatură și lobby Mayer Brown, printre ai cărei clienți s-a numărat și Chevron.
În martie 2011, Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a semnat cu Chevron trei acorduri petroliere, pentru perimetrele Adamclisi, Costinești și Vama Veche, acorduri aprobate prin hotărâri de Guvern după exact un an. Tot în 2011, Chevron a achiziționat de la Regal Petroleum drepturile aferente perimetrului Bârlad.
În plus, în 2012, când Executivul de la București lua în calcul impunerea unui moratoriu asupra gazelor de șist, Gitenstein a apărut la televizor și a avertizat că, fără gaze de șist și fracturare hidraulică, România va ajunge să plătească pentru gaze naturale un preț de cinci ori mai mare decât cel plătit de Statele Unite, mai scrie Mother Jones.
În articol mai este citată Susan Sakmar, profesor de drept la Universitatea din Houston și expert în reglementări privind exploatarea de gaze de șist prin fracturare hidraulică. Aceasta declară că SUA este una dintre puținele țări din lume unde proprietarii de terenuri cu resurse de hidrocarburi au drept de proprietate și asupra acestor resurse.
Articolul din Mother Jones mai relatează momente legate de forajul primei sonde de explorare pentru gaze de șist a Chevron de la Pungești și de protestele localnicilor față de acest demers. Potrivit unui document de la Cancelaria primului ministru, citat de publicația americană, înainte de debutul lucrărilor de foraj, un oficial român s-a întâlnit cu executivi ai Chevron și cu un atașat comercial de la ambasada SUA de la București pentru a pune la punct o strategie de PR.
Aceștia ar fi decis să organizeze un eveniment pe tema respectivă la Palatul Victoria și l-au ales drept purtător de cuvânt al campaniei de PR pe Damian Drăghici, "un carismatic parlamentar român și o personalitate recunoscută din rândul minorității rome, care are o prezență considerabilă în regiunea în care Chevron vroia să foreze".
"A fost cu adevărat extraordinar să văd ce nivel de colaborare exista între toți acești jucători. Era ca și cum ar fi fost toți divizii ale aceleiași companii", spune, pentru Mother Jones, jurnalistul Vlad Ursulean, care a scris pe larg despre activitățile Chevron în România.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Actorul care a condus Teatrul din Botoșani și l-a interpretat pe Ștefan cel Mare în ”Apus de Soare”, în fața lui Ceaușescu! - FOTO, VIDEO
Actorul de teatru și film Corneliu Revent s-a născut pe 23 decembrie 1937, la Izvorul Alb, judeţul Neamţ. A urmat Liceul „Petru Rareș” din Piatra-Neamț, apoi Institutul de Artă Teat...
Actrița din Botoșani care își donează ziua de naștere pentru educația copiilor care suferă de cancer!
Actrița Elena Ivanca s-a născut pe 17 aprilie 1969, în Coșula Botoșanilor. Anul acesta, de ziua ei, vrea ca ”bucuria personală să capete un sens mai mare”. Anul trecut a făcut...
Antrenorul care a dus FC Botoșani în Liga 1: „Am simțit că s-a rupt ceva în mine când am plecat de la Botoșani”
În septembrie 2012, Cristi Popovici revenea la FC Botoșani ca antrenor principal, dupa ce Costel Orac demisionase. Popovici mai antrenase FC Botoșanni în sezonul 2010-2011, în...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.36 secunde