Marius Nistor, FSE: ”Ne pregătim de grevă generală!”

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat că semnalele primite de la profesori sunt că „ne pregătim de grevă generală”.

„Dacă actualul guvern îşi imaginează că, prin plecarea ministrului Daniel David, s-au rezolvat toate problemele, se înşeală”, a precizat liderul sindical. Declarațiile au fost făcute pentru TVR Info.

Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret a adus în atenție că profesorii vor intra în restrângere și pentru unii dintre ei nu vor putea fi rezolvate.

„Vor intra în restrângere de activitate, pentru unii restrângerile de activitate vor putea fi rezolvate, pentru alţii nu. Sunt situaţii în care nu se pot face completări de catedră, pentru că, dacă s-ar face completările în cauză, ar trebui să meargă în unităţi şcolare care se află la distanţe foarte mari, de la 30 până la 80, 90 de km”, a spus Marius Nistor.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Geanina Lăcrămioara DASCĂLU: De ce avem nevoie de educație financiară? Cum ne salvează regulile banilor de la faliment atunci când prețurile o iau razna?

astăzi, 20:10

Cine nu înțelege regulile de bază ale banilor ajunge, inevitabil, să plătească scump din propriul buzunar. Educația financiară nu înseamnă matematică grea și nici formule complic...

Cristina Ciobănașu, în lacrimi după declarația Ruxandrei Ion: „Ai fost fetița pe care mi-am dorit-o întotdeauna!”

astăzi, 19:13

Cristina Ciobănașu, actrița născută în Vorona Botoșanilor, căreia participarea la emisiunea ”Dansez pentru tine”, pe când avea doar 12 ani, avea să îi schimbe via...

Tehnicianul arădenilor, înainte de meciul din Cupă cu FC Botoșani: ”Nu cred că Marius Croitoru este un antrenor sub presiune în acest moment!”

astăzi, 18:36

Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...