Marii fermieri din județul Botoșani încă așteaptă banii de la APIA

Prin implementarea reformei Politicii Agricole Comune în România, fermierii au beneficiat de plata unică pe suprafaţă (SAPS).

Începând din acest an au fost introduse alte cinci componente, deci ne confruntăm cu un nou modul de plată. În declarațiile publice, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, domnul Achim Irimescu, a susținut că banii în avans au fost achitaţi la începutul acestei luni, după ce Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură a emis ordine de plată pentru aproximativ 600.000 de agricultori, dar, marii fermieri au fost eliminați de la plăți, apărând pe o listă neagră a Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură.

Fermierii români vor primi plăţile normale pe suprafaţă cel mai probabil spre sfârşitul lunii ianuarie, în cel mai bun caz. Spre deosebire de alţi ani, când plata în avans pe suprafaţă la agricultori se finaliza până în luna decembrie, în 2015 s-au constatat mari disfuncționalități.


În aceste condiții, având în vedere că Agenția de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, se află în subordinea Ministerului Agriculturii, am solicitat public acestei instituții să-mi  comunice, de ce nu s-au plătit subvențiile pentru mai mult de jumătate din marii fermieri ai județului Botoșani, care sunt, de asemenea și mari contribuabili, plătitori de taxe și impozite la buget, în condițiile în care trebuiau să se realizeze aceste plăți până la sfârșitul lunii decembrie.

Am dorit ca, prin acest demers, să reamintesc APIA că întreaga activitate a funcționarilor acesteia trebuie să fie în beneficiul fermierului român și nu pentru a-l descuraja sau încurca în absorbția fondurilor europene.

Comunicat de presă deputat Verginel Gireadă

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tragedie în Spania: 46 morți și zeci de răniți în urma coliziunii a două trenuri!

astăzi, 12:29

Un tren de mare viteză AVE s-a ciocnit cu un tren Iryo care era oprit pe șine. Accidentul feroviar din Spania ar fi fost cauzat de o eroare umană, relatează presa spaniolă. Bilanțul provizori...

Anunț pentru călători: Ce se întâmplă cu trenul Iași – Dorohoi!

astăzi, 11:37

Regio Călători face un anunț important pentru publicul călător. În perioada 29.10.2026 – 6.11.2026 se vor efectua lucrări la șina de cale ferată, iar circulația trenurilor va sufe...

Schimbare de paroh la Știubieni: Părintele Iulian Ciobanu preia ștafeta spirituală după aproape 50 de ani de slujire ai părintelui Ioan Grosu!

astăzi, 11:18

Noul preot paroh al Bisericii „Sfinții Voievozi” din Știubieni a fost instalat marți, 27 octombrie, în cadrul unei slujbe solemne dedicate Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou....