Botoșănean rănit într-un carambol cu trei mașini!
ACCIDENT!

La data de 9 decembrie, ora 18.10, un bărbat de 66 de ani, din comuna Ipoteşti, județul Suceava, în timp ce conducea autoturismul pe strada Parcului, din municipiul Suceava către Ipoteşti, într-o curbă la dreapta, a pătruns pe sensul opus de mers izbindu-se frontal-lateral în autoturismul condus de o tânără de 26 de ani, din comuna Ipoteşti, care se deplasa regulamentar din sens opus.

Din impact, primul autoturism a fost proiectat în alt vehicul, care circula în spatele său, fiind condus de către  un bărbat de 35 de ani, din municipiul Botoşani.
           
În urma impactului a rezultat  vătămarea corporală uşoară a celor trei conducători auto.

Cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Anunț pentru călători: Ce se întâmplă cu trenul Iași – Dorohoi!

astăzi, 11:37

Regio Călători face un anunț important pentru publicul călător. În perioada 29.10.2026 – 6.11.2026 se vor efectua lucrări la șina de cale ferată, iar circulația trenurilor va sufe...

Schimbare de paroh la Știubieni: Părintele Iulian Ciobanu preia ștafeta spirituală după aproape 50 de ani de slujire ai părintelui Ioan Grosu!

astăzi, 11:18

Noul preot paroh al Bisericii „Sfinții Voievozi” din Știubieni a fost instalat marți, 27 octombrie, în cadrul unei slujbe solemne dedicate Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou....

Va funcționa comasarea voluntară a localităților? Liberalii, de la ”cine o să renunțe la postul de primar?” la ”este clar că trebuie făcută această reformă!”

astăzi, 10:55

Comasarea voluntară a localităților cu sub 1500 de locuitori, ca parte a planului anunțat de liderul PSD Sorin Grindeanu pentru reforma administrației, stârnește numeroase discuții î...