A ajuns la VeneÅ£ia, unde a fost aÅŸteptată de o italiancă ÅŸi condusă în casa unde urma să lucreze: cea a unui conte. Înlocuia o româncă plecată în ElveÅ£ia, să lucreze tot pentru o familie italiană.
Maria spune că în primele luni a avut senzaÅ£ia că trăieÅŸte pe altă planetă. "Veneam de la Å£ară cu o toaletă în curte, trăisem la oraÅŸ, văzusem ÅŸi case elegante când eram croitoreasă, dar aici era altă lume. Apoi m-a uimit că nimeni nu era arogant cu mine, mă tratau cu respect. E adevărat că toată lumea era rece, că mi-era dor de casă, dar ce puteam să spun? De ce să mă plâng? După ce a murit contele, a fost înmormântat a doua zi, au chemat o agenÅ£ie de pompe funebre, l-au pregătit, îmbracat ÅŸi aÅŸezat în sicriu, au venit prietenii, cunoÅŸtinÅ£ele ÅŸi familia ÅŸi gata. Nu s-a făcut pomană ca la noi, dar eu i-am dat, că mă bate Dumnezeu. Fiica lui mi-a mulÅ£umit pentru contribuÅ£ia mea ÅŸi mi-a plătit pe încă trei luni salariul, aÅŸa că am plecat acasă".
După ce contele a murit, Maria s-a întors în România. Aici a a găsit aceeaÅŸi situaÅ£ie grea: datorii, de lucru nu se găsea, aÅŸa că a plecat din nou. Cu recomandarea de la fiica contelui, a reuÅŸit să obÅ£ină un loc de muncă la Palermo: ca menajeră în casa unei baronese.
"Când am ajuns în România mi-am dat seama că sunt acasă, dar că nu mă mai simt ca acasă. Fiul meu învăţa bine, datorii nu mai aveam, de lucru nu se găsea aÅŸa că i-a spus mamei, plec din nou. Aveam ÅŸi recomandare de la conte ÅŸi fiica acestuia, aÅŸa că am fost trimisă de o agenÅ£ie la o baroneasă la Palermo. Văduvă, de 92 de ani, dar perfectă din toate punctele de vedere".
"În fiecare săptămână, la Operă: un supliciu"
"Aproape în fiecare săptămână trebuie să o însoÅ£esc la operă. La început, îmi plăcea atmosfera de la operă, dar atâta muzică clasică… n-am ascultat în viaÅ£a mea ÅŸi uneori e un supliciu. Toate discuÅ£iile duc la Beethoven. Îmi place ÅŸi Chopin, dar Bach nu-mi place".
Trăind în altă lume, Maria a început să se gândească la condiÅ£ia femeii în societatea contemporană, făcând comparaÅ£ie între Italia ÅŸi România. "Italiencele sunt avantajate, au avut o viaţă mai liniÅŸtită. Mă refer la faptul că multe au fost casnice ÅŸi nu ÅŸi-au făcut prea multe probleme la ziua de mâine. Nu vreau să contest factorul determinant al siguranÅ£ei materiale care îÅ£i permite să îÅ£i creÅŸti copiii în pace, dar mai ales la faptul că italienii nu beau ca la noi. Dacă nu s-ar bea la noi cum se bea, ar fi extraordinar. Åži aici în Italia cei care ne fac de râs sunt cei atinÅŸi de aburul alcoolului. Se ceartă, se bat, se omoară. Acum cu criza cine să mai aibă încredere în tine dacă bei? Inutil să ne plângem, ne-o facem cu mâna noastră. Oamenii cinstiÅ£i îÅŸi păstrează locul de muncă ani în străinătate. Eu vreau să lucrez până îmi fac anii de pensie. În România am lucrat 15 ani. Dacă dă Domnul să fiu sănătoasă, o să lucrez până voi putea ieÅŸi la pensie. În România nu mă întorc decât în concediu. Nu prea sper să se schimbe în bine acasă. I-am spus fiului meu să studieze, să facă politehnica, că inginerii sunt căutaÅ£i oriunde în lume. Dacă în România nu va fi loc pentru el, poate va pleca în Canada, în Australia. Acum nu mai există capătul lumii, nici capătul răbdării...".
Citeste material complet pe gazetaromaneasca.com
