Managerul Spitalului Municipal Dorohoi contrazice constatările Instituţiei Prefectului
Stiri Botosani Thursday, 9 June 2016 ActualitatePotrivit oficialului, inspectorii de la Instituţia Prefectului au fost marţi în control şi au verificat absolut toate documentele.
"Inclusiv ce am avut noi la momentul la care s-a dispus scoaterea din uz (a produselor Hexi Pharma, n.r.), toate procesele verbale, cu declaraţii sunt sub cheie, şi cele care au fost nedesigilate, şi cele desigilate, care erau folosite pe jumate sau pe trei sferturi, iar controlul făcut de doamnele şi domnul de la Instituţia Prefectului au găsit absolut totul în regulă, cu tot ce înseamnă şi hârtii şi facturi. Noi nu am făcut achiziţii directe, ci pe SEAP, deci noi nu am cumpărat direct de la producător şi mecanismul prin care se face achiziţia electronică: ei au avut preţul cel mai bun. În virtutea legii că trebuie să luăm cu preţul cel mai mic, noi am trimis o notă de comandă, şase flacoane din alea, trei din alea, ei ne-au trimis facturi, chitanţe. Asta apropo de achiziţia directă. Cei care ne-au vizitat şi cărora li s-a explicat de domnul de la Aprovizionare... noi prin licitaţie electronică am luat produsele cu care am lucrat de mai mulţi ani de zile, care ni s-au părut şi foarte bune, nu am avut nicio problemă, dar aşa luăm şi medicamente, de exemplu. Selectăm firmele care au preţurile cele mai bune, le facem notă de comandă şi ei ne trimit cu factură iar noi plătim factura: acesta este modul de a achiziţiona prin licitaţie electronică! Noi nu am negociat cu ei!", explică Emilian Vamvu, managerul Spitalului Municipal Dorohoi.
Mai mult, oficialul spitalului dorohoian insistă că funcţionarii Instituţiei Prefectului nu au găsit nimic în neregulă şi nu i-au adus niciun reproş în privinţa niciunui aspect verificat.
"Nu a fost niciun fel de reproş sau vreo consemnare că au găsit ceva în neregulă. Ba din contra, au luat copii de la toate procesele verbale de retragere de pe secţii, toate declaraţiile asistenţilor şefi că nu mai există în secţia respectivă niciun produs Hexi Pharma, au luat copii după fişele de magazie, nu ne-a reproşat nimeni nimic", susţine medicul Emilian Vamvu.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
De la „Biserica din tramvai” la locul care adună mii de creștini: Parohia Izvorul Tămăduirii împlinește 29 de ani de la înființare!
Parohia „Izvorul Tămăduirii”, din cartierul Parcul Tineretului al municipiului Botoșani, marchează 29 de ani de la înființare, un prilej de recunoștință și aducere aminte pe...
Între like-uri și valori: Două eleve din Dorohoi, în Finala Concursului de discursuri publice „Vocea unei Generații!”
Din județul Botoșani, au ajuns în Finala Concursului de discursuri publice „Vocea unei Generații!” două eleve din municipiul Dorohoi. Este vorba despre Mariana Cristina Petres...
Zona cea mai căutată de botoșăneni în minivacanța de 1 Mai: Soare, natură și grătare! – GALERIE FOTO
Este primul an în care botoșănenii se bucură de noua zonă de agrement amenajată pe versantul Pacea, de la marginea municipiului. Minivacanța de 1 Mai a fost cel mai bun prilej pentru do...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.78 secunde