Managerul Spitalului Județean susține decomasarea spitalelor

Managerul Spitalului Județean, Viorel Iliuță, consideră că decomasarea spitalelor, chiar și parțială, ar fi la acest moment una dintre cele mai bune soluții pentru a ieși din impas cea mai mare unitate spitalicească din județ.

Iliuță spune că indiferent cine s-ar afla la conducerea Spitalului Județean, structura rezultată după comasarea de acum doi ani este foarte greu de condus.

“La comasarea din martie 2012 tot personalul din toate spitalele comasate a fost preluat la Spitalul Judeţean. Singurii care nu s-au mai regăsit au fost managerii şi conducerea spitalelor comasate. Evident că munca celor 24 de oameni a fost preluată de 4 oameni şi sigur că aceştia chiar dacă ar fi eroi sau dacă ar fi superoameni nu reuşesc să acopere 100% ceea ce făceau conducerile separate la fiecare spital. Având în vedere dispersia teritorială precum şi problemele acestui spital cred că am putea să spunem că este un spital extrem de dificil de condus. Personal, ca politician, nu am fost la momentul respectiv de acord când s-a discutat comasarea, iar în acest moment aş fi de acord oricând cu o decomasare fie ea şi parţială pentru că este extrem de greu de condus, indiferent cine ar fi pe acest scaun", a declarat Viorel Iliuță.

Acesta a menționat că propunerile legislative privind o astfel de măsură aparţin tuturor celor care au competenţe pe această zonă.

“Eu m-am gândit acum vreo 2-3 luni de zile, dar într-o discuţie informală nu prea a fost agreată", a completat Iliuță.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bani plătiți persoanelor decedate și pensii de urmaș acordate ilegal: Ministrul Muncii anunță verificări și corectarea erorilor din sistem

Monday, 2 November 2026

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că vor fi identificate și corectate greșelile din sistemul public de pensii, după ce un raport al Curții de Conturi a semnalat nereguli majore. Printre p...

Rezerva valutară a României, în scădere cu peste 1,5 miliarde de euro în octombrie!

Monday, 2 November 2026

Banca Națională a României a raportat, la 1 octombrie 2026, rezerve valutare mai mici cu aproape 1,5 miliarde de euro față de sfârșitul lunii septembrie. Concret, potrivit unui com...

Botoșaniul are un pizzaiolo de aur: ”Munca, disciplina și pasiunea te pot duce pe cea mai înaltă treaptă!” - FOTO

Monday, 2 November 2026

Botoșăneanul Alin Acsinte este un pizzaiolo. Este profesionistul dedicat în fabricarea de pizza, cel care creează și gătește cu măiestrie pizza autentică. A muncit ani în...