Managerii de spitale, chemați la raport de către prefect

La finalul videoconferinţei cu ministrul sănătăţii ce a avut loc astăzi, prefectul Costică Macaleţi a solicitat conducerilor spitalelor din judeţul Botoşani să facă o analiză a situaţiei bugetare din acest an.

Materialele, ce vor oferi o oglindă a situaţiei financiare a unităţilor spitaliceşti din Botoşani, vor trebui să includă şi măsurile pe care managerii instituţiilor medicale le intenţionează pentru încadrarea în bugetul anului 2013, în cazul în care fondurile rămase pentru ultimele cinci luni ale anului sunt insuficiente.

Situaţiile vor trebui prezentate prefectului la începutul săptămânii viitoare, urmând să fie analizate şi, ulterior, trimise Ministerului Sănătăţii până pe 15 august.

Cel puţin aceasta a fost solicitarea ministrului Nicolaescu, odată cu prezentarea unor noi informaţii privind reforma din sănătatea românească.

Oficialul a anunţat că în următoarea perioadă vor fi făcute publice o serie de proiecte legislative, printre care legea malpraxis-ului şi cea a salarizării medicilor.

Ministrul a solicitat prefecţilor şi directorilor de spitale să realizeze un dialog cât se poate de viu şi coerent cu sindicatele din domeniul sanitar.

Bucureştiul a ţinut să transmită şi necesitatea unei analize pe numărul de paturi ale secţiilor spitaliceşti, pentru eventualul transfer al acestora de la secţiile subutilizate la cele suprautilizate.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!

astăzi, 17:13

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...

Un bărbat de 38 de ani din Botoșani și-a ucis bunica în vârstă de 84 de ani. Cum s-a produs tragedia

astăzi, 16:00

Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost reţinut după ce, în cursul zilei de sâmbătă, şi-a ucis bunica în vârstă de 84 de ani. Prim-procurorul Parchetului...

Copiii unei mame din Botoșani au fost preluați de stat, după ce unul dintre ei a fost adus la spitalul din Suceava cu arsuri!

astăzi, 14:10

Poliția și Protecția Copilului au demarat cercetări și au luat măsuri de urgență în cazul unor copii mici aflați în situație de risc. Cercetările polițiștilor au început...