Mamele care îndeplinesc anumite condiții ar putea beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare!

Femeile ar putea sa beneficieze de reducerea varstei de pensionare intr-o noua situatie, conform unui proiect de act normativ aflat pe ordinea de zi a senatorilor.

Propunerea legislativa pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost inscrisa recent pe ordinea de zi a Senatului si este propusa pentru adoptare. Senatul este prima Camera, astfel ca, pentru a se aplica, documentul va trebui sa treaca de Camera Deputatilor, arata Avocatnet.ro.

Femeile care au nascut cel putin trei copii inainte de 1 octombrie 1990 si care i-au crescut pana la varsta de zece ani vor putea sa se pensioneze mai devreme, potrivit proiectului. Totusi, regula se va aplica doar in masura in care femeile au realizat stagiul complet de cotizare.

"Femeile care au realizat stagiul complet de cotizare si care au nascut cel putin trei copii, pana la data de 01.10.1990, si i-au crescut pana la varsta de zece ani beneficiaza de reducerea varstei standard de pensionare (...)", este mentionat in act.

Mai exact, reducerea varstei de pensionare va fi de un an, pentru trei copii, sau de doi ani, pentru patru copii ori mai multi. Aceasta nu va putea fi cumulata cu o alta reducere prevazuta de Legea pensiilor sau de legile speciale, iar varsta de pensionare diminuata nu va putea fi mai mica de 55 de ani.

In expunerea de motive anexata proiectului de lege scrie ca, in anul 2002, in vechea Lege a pensiilor a fost introdusa posibilitatea reducerii varstei de pensionare pentru femeile care au nascut si crescut cel putin trei copii. Insa aceasta a fost eliminata odata cu intrarea in vigoare a noii Legi a pensiilor, astfel ca s-a creat o nedreptate.

"Prin adoptarea Legii nr. 263/2010, aceasta prevedere a fost eliminata si s-a creat o nedreptate si o discriminare. Deoarece femeile care au nascut si care au crescut mai multi copii si care au iesit la pensie, in baza actului normativ mentionat mai sus (Legea nr. 338/2002 - n.r.), au beneficiat de aceste prevederi, iar cele care au iesit sau care urmeaza sa iasa la pensie in baza Legii nr. 263/2010 nu mai beneficiaza de prevederile mentionate mai sus. Prin eliminarea prevederii in cauza nu s-a tinut cont de faptul ca femeile care au ramas insarcinate si au nascut pana in luna octombrie a anului 1990 au fost nevoite sa duca sarcina la termen, deoarece nu existau masuri legale de intrerupere a sarcinii sau de contraceptie. Mai mult, inainte de 1990 femeile nu beneficiau de concediu pentru cresterea copilului, ci doar de concediu prenatal si postnatal, insumand 126 de zile", arata initiatorul propunerii.

In prezent, stagiul complet de cotizare prevazut de Legea nr. 263/2010 este de 35 de ani, atat pentru femei, cat si pentru barbati. Insa, deoarece atingerea stagiului se face printr-o crestere esalonata, anumite persoane trebuie sa realizeze un stagiu complet mai mic. (De exemplu, in cazul unei femei nascute in octombrie 1955, stagiul complet de cotizare este de doar 30 de ani si trei luni, asfel ca pensia pentru limita de varsta poate fi obtinuta in ianuarie 2016.)

Dupa ce senatorii vor vota propunerea legislativa, aceasta va ajunge la Camera Deputatilor, care este forul decizional.

Atentie! Propunerea legislativa NU se aplica momentan. Pentru a intra in vigoare, aceasta trebuie sa fie adoptata de Parlament, promulgata prin decret prezidential si publicata in Monitorul Oficial.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Polițiștii desfășoară cercetări după ce o tânără a fost omorâtă de fostul partener: “NU intrați în contact cu el! Sunați de urgență la 112”!

astăzi, 17:09

Polițiștii desfășoară cercetări într-un caz în care Gânj Emil, în vârstă de 37 de ani, din județul Mureș, este bănuit de comiterea unei infracțiuni grave. &...

Patru persoane preluate de ambulanță după un accident pe Calea Națională! (Foto)

astăzi, 17:09

În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani cu o autospecială de descarcerare și una de stingere, u...

FlixBus lansează primele rute interurbane cu autocarul în România, biletele costă de la 10 lei pe sens!

astăzi, 17:00

FlixBus, compania care operează cea mai extinsă reţea de autocare interurbane din Europa, lansează primele sale rute interne în România, noua reţea conectând 50 de oraşe d...