Mama și fetița născută acasă, la Crasnaleuca, au fost transportate la Spitalul Orășenesc din Săveni (video)

Mama și fetița născută acasă, la Crasnaleuca, după ce a fost asistată prin apel video call de cadrele medicale din dispeceratul integrat ISU – SAJ, au ajuns, în siguranță, la Spitalul Orășenesc din Săveni, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) din Botoșani.

Cele două au fost preluate de echipajul Serviciului Județean de Ambulanță și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Coțușca, cu un utilaj, fiind ajutați și de un echipaj al SDN.

 

Acestea vor rămâne sub supravegherea cadrelor medicale până la reluarea circulației, când vor fi transferate la Secția de Obstetrică și Ginecologie a Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani.

Conform sursei citate, ambulanța a fost solicitată seara trecută prin apel 112, însă din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, aceasta nu a putut ajunge. Astfel, mama a fost asistată de o profesoară și de cadrele medicale prin video call.

Judeţul Botoşani încă se află sub cod portocaliu de viscol și ninsori abundente. Din acest motiv, este închisă circulaţia pentru toate categoriile de autovehicule, de miercuri, începând cu ora 21:30, ca măsură de siguranţă pentru protejarea vieţii cetăţenilor, ca să nu rămână blocaţi pe drum în propriile autovehicule.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

astăzi, 12:26

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...

Prefectul și șeful ISU acuză o comunicare defectuoasă între autoritățile care contribuie la deszăpezirea Botoșaniului! (Video)

Thursday, 29 October 2026

În ședința de Colegiu Prefectural aferentă lunii octombrie a fost prezentat planul de acțiune pentru iarna 2026 – 2027, plan inițiat de toate instituțiile cu atribuții în aces...

Măsurile anunțate de Nova Apaserv pentru populație, două zile fără apă în două municipii și 21 de UAT-uri! (Foto, Video)

Thursday, 29 October 2026

Compania de apă Nova Apaserv a anunțat încă de săptămâna trecută că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29 – 31 octombrie. Măsura este luată în vederea &i...