Mama sanctionata de politisti pentru ca a sesizat cu intarziere disparitia de acasa a fiului sau de 9 ani!
Stiri Botosani Wednesday, 5 August 2009 ActualitateLa data de 04.08.2009, ora 07.00, poliţiştii au fost sesizati de către R. Elena, de 36 de ani, din satul Oneaga, comuna Cristeşti, despre faptul că în ziua de 03.08.2009, ora 16.00, fiul său R.A., de 9 ani, a dispărut în timp ce se juca cu fratele său de 11 ani şi cu un vecin de 10 ani, în livada din capătul satului.
În cauză s-a constituit o echipă operativă din cadrul I.P.J. Botoşani, care a procedat la efectuarea cercetării la faţa locului, verificări în anturajul minorului şi la stânile din localitatea de domiciliu, scotociri în zona de domiciliu şi a dispariţiei, întocmirea tabelului cu rude şi verificări la domiciliul acestora, precum şi alte activităţi specifice care să ducă la identificarea minorului.
În urma acestor activităţi minorul a fost depistat în comuna Coşula, sat Pădureni, la locuinţa bunicului său, şi încredinţat mamei sale.
Cu ocazia audierii, minorul a declarat că în perioada dispariţiei a stat la bunicul său şi nu a fost victima vreunei infracţiuni sau agresiuni.
Mama minorului, R. Elena, a fost sancţionată contravenţional pentru nesupravegherea minorului şi sesizarea cu întârziere a dispariţiei.
Dispariţiile de minori, atentioneaza politisti botosaneni, reprezintă un fenomen complex, care îmbracă multiple forme: de la o simplă alarmare nejustificată ce poate fi produsă de eventuale neînţelegeri asupra traiectoriei de zi cu zi a minorului, la plecările deliberate ale minorilor de la domiciliul familial sau de la centrele de ocrotire având la bază diverse motive de nemulţumire (ce ţin atât de climatul emoţional existent în familie sau în centrul de ocrotire, fuga de eventuale abuzuri fizice sau emoţionale cât şi de aspiraţiile/dorinţele minorului care uneori se văd limitate în respectivul context, de comportamentul său efectiv) până la forme foarte grave de dispariţii precum răpiri, sechestrare pentru exploatare prin muncă, traficare, adopţii ilegale etc.
Orice sesizare de dispariţie a unui minor trebuie tratată cu maximă atenţie atâta vreme cât nu se poate cunoaşte din start gravitatea specifică fiecărui caz.
Indiferent ce formă va lua o dispariţie sesizată pe parcursul soluţionării cazului (plecări voluntare, dispariţii accidentale sau nevoluntare - rătăciri, răpire, sechestrare, traficare etc.), apariţia acestor situaţii relevă existenţa unor disfuncţionalităţi la nivelul familiei de origine (deficienţe de comunicare între părinţi şi copii, lipsa de supraveghere a minorului, existenţa unor situaţii tensionate) sau, dupa caz, existenţa unor disfuncţionalităţi la nivel organizatoric în cadrul centrelor de ocrotire a minorilor sau a altor instituţii în care minorul a fost internat.
Din aceste motive, dorim din nou să atragem atenţia tuturor părinţilor şi aparţinătorilor legali cu privire la obligativitatea, atât legală cât şi morală, de a supraveghea în permanenţă minorii pe care îi au în creştere şi îngrijire pentru a evita situaţiile de genul celei prezentate anterior.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Smartwatch pentru triatlon: cum îți transformi pregătirea cu datele de pe încheietură
Dacă te pregătești pentru primul tău triatlon sau vrei să îți îmbunătățești timpii la următoarea cursă, probabil ai descoperit deja că nu este suficient să te antrenezi mult ...
O locuință și o bucătărie de vară, cuprinse de flăcări. Pompierii intervin! (Foto, Video)
Pompierii botoșăneni au fost solicitați, în urmă cu puțin timp, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Agafton, comuna Curtești.&nb...
Rezultate remarcabile pentru elevii de la Clubul Copiilor din Dorohoi la un festival din Maramureș! (Foto)
În perioada 24-27 iunie 2026 a avut loc la Baia Mare, județul Maramureș, a XLII-a edițe a Festivalului Internațional de Muzică Ușoară „Ursulețul de aur”, desfășural la Teat...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.77 secunde