Mai mulţi deputaţi de la PNL, USR şi UDMR vor ZI LIBERĂ de Înălţarea Domnului

Mai mulţi deputaţi PNL, un parlamentar USR şi unul UDMR au depus, luni, la Senat, un proiect care prevede ca Înălţarea Domnului să fie declarată zi liberă, susţinând că această zi reprezintă "un act de deplină încununare a misiunii de mântuire şi eliberare a omului de sub păcat".

"Înălţarea Domnului, act de deplină încununare a misiunii de mântuire şi eliberare a omului de sub păcat, reprezintă certificarea că Iisus Hristos este Fiul care urcă de-a dreapta Tatălui ceresc. Aproape că nu există şcoală, instituţie de cultură ori primărie în România care să nu sărbătorească public şi solemn această zi de Înălţare şi de pomenire a Eroilor neamului, dublă ocazie de rugăciune, pomenire, amintire şi elogiere. Ca atare este firesc faptul că Parlamentul României să accepte declararea acestei zile de mare însemnătate spirituală, morală, identitară şi naţională, zi în care sărbătorim, actul final al operei Mântuitoare a lui Hristos, Înălţarea Domnuli, alături de comemorarea pioasă a celor care s-au jertfit pentru ca noi să trăim astăzi într-o ţară liberă, întreagă şi suverană, drept sărbătoare legală – zi nelucrătoare pentru toţi cetăţenii României", se arară în expunerea de motive a iniţiativei legislative.

Deputaţii PNL, Daniel Gheorghe şi Nicolae Neagu, principalii iniţiatori au proiectului mai precizează că România are cele mai puţine zile libere, comparativ cu alte state membre UE.

"Înălţarea Domnului, este alături de Naşterea Domnului (Crăciunul), Botezul Domnului, Învierea Domnului, Rusaliile şi Adormirea Maicii Domnului una dintre sărbătorile fundamentale ale tuturor creştinilor, indeferent de denominaţie. (…) Înălţarea Domnului este zi liberă în numeroase ţări europene precum sunt Germania, Franţa, Belgia, Austria şi multe altele. Trebuie să amintim şi că România are printre cele mai puţine zile libere comparativ cu ţările UE. Spre exemplu: 1. Malta – 38, dintre care 13 zile libere oferite cu ocazia sărbătorilor naţionale. 2. Spania – 34, dintre care 12 sărbători naţionale. 3. Bulgaria – 33, dintre care 11 sărbători naţionale. 4. Polonia – 33, 5. Cehia – 32, 6. Portugalia – 31. 7. Germania – 29, 8. Irlanda – 29, 9. Marea Britanie – 28, 10. Olanda – 27. Având în vedere cele expuse mai sus, consider ca fiind o obligaţie morală, culturală şi creştinească faţă de cetăţenii acestui stat, să declarăm ziua de Înălţarea Domnului, zi liberă!", potrivit sursei citate.

Proiectul de lege este semnat de 15 parlamentari, printre care şi deputatul USR, Matei Dobrovie, deputatul UDMR, Szabo Odon, şi alţi aleşi liberali. Iniţiativa este depusă la Senat, prim for sesizat, Camera Deputaţilor fiind decizională.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Restricții de apă în sute de localități din țară, printre care șapte orașe, inclusv Dorohoi. Oficialii Apelor Române fac apel la populaţie

Monday, 5 August 2024

„În prezent, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este de 78,59% (în scădere faţă de săptămâna trecută când era de 79,77%). Menţinem &ic...

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Sunday, 7 July 2019

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019. ...

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Sunday, 7 July 2019

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety.   Sursa: News.ro Citeste mai mult AICI