Mai mulți cetățeni care vindeau produse la negru în piața din Havârna au fost amendați de polițiști

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au organizat, vineri, o acțiune pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit în zona pieței din localitatea Havârna.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 100 de persoane și au fost verificați 8 producători agricoli.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 9.000 de lei.

„6 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, respectiv pentru faptul că cei care comercializau produse agricole nu dețineau atestate de producător”, a declarat agent principal de poliție Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

(Foto Arhivă)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un tânăr șef la cârma unei instituții din Botoșani: „Intenționez să candidez” (Video)

Friday, 6 November 2026

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Botoșani are, începând cu data de 5 noiembrie, un nou șef, după ce fosta conducere a ieșit la pensie. Este vor...

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...