MADR: Suprafața afectată de secetă a depășit 163.000 hectare în 24 de județe

Suprafaţa totală afectată de secetă a ajuns la 163.026 de hectare, mai mare cu 2.356 hectare faţă de raportarea din 29 iulie, conform datelor comunicate până la această dată de 24 judeţe, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Astfel, până în prezent, au comunicat suprafeţe afectate de secetă judeţele: Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Tulcea, Timiş, Vaslui şi Vrancea.

 

Potrivit ministrului Agriculturii, Petre Daea, culturile de porumb, floarea soarelui şi soia au fost grav afectate de secetă în acest an, în multe zone din ţară, iar în prezent în patru judeţe nu se mai poate iriga din cauza nivelului scăzut al Dunării.

„Culturile prăşitoare din acest an au fost grav afectate, sunt judeţe întregi, cum este cazul la Vrancea, unde tot judeţul este afectat, pe partea de nord a judeţului Galaţi, o bună parte din judeţul Buzău şi alte judeţe în partea de nord-vest, cum este cazul la Bihor, Arad şi Timiş, culturile de porumb, de floarea soarelui şi de soia sunt afectate. Sigur că aici se pune problema ce măsuri a luat Ministerul Agriculturii în această perioadă pentru a fi aproape de fermieri şi a le da sprijinul necesar pentru a reduce efectele negative produse de acest fenomen extrem de aprig pentru o ţară, ştiind că nu există nicio palmă de pământ în România la această dată care să nu fie afectată de secetă pedologică", a declarat recent, pentru AGERPRES, Petre Daea.

Pe de altă parte, acesta a susţinut că în perimetrele irigabile situaţia este bună din punct de vedere al stării de vegetaţie, însă sunt patru judeţe unde nu se mai poate iriga, respectiv în Olt, Dolj, Teleorman şi Brăila, din cauza nivelului scăzut al Dunării.

Prognoza INHGA din data de 1 august arată că debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în primele trei zile ale intervalului până la valoarea de 2.000 mc/s, apoi relativ staţionar la valori de 2.000 - 2.050 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii august (4.300 mc/s).

În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în creştere, exceptând prima parte a intervalului când vor fi relativ staţionare pe sectorul Zimnicea - Călăraşi şi în scădere pe sectorul Cernavodă - Tulcea şi partea a doua a intervalului când vor fi relativ staţionare pe sectorul Brăila - Tulcea.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

Saturday, 14 November 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

Saturday, 14 November 2026

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...