Schema de ajutor de stat privind sprijinul pentru creşterea animalelor se poate prelungi cu încă 6 luni, respectiv până la data de 30 iunie 2023, cu valorile cuantumurilor reglementate în prezent aferente perioadei menţionate anterior, potrivit unui proiect de HG, postat joi în transparenţă decizională pe site-ul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Sprijinul pentru creşterea animalelor se acordă în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 702/2014 al Comisiei şi ale HG 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, iar această prelungire a termenului este necesară deoarece legislaţia Uniunii Europene în acest domeniu pentru perioada 2023 - 2027 este în curs de elaborare.
„Prin acest proiect de HG se oferă posibilitatea de a completa cererea iniţială doar pentru jumătate de an în vederea continuării activităţii de ameliorare până la adoptarea noii legislaţii UE. Legislaţia Uniunii Europene în acest domeniu pentru perioada 2023 - 2027 este în curs de elaborare, iar după adoptarea acesteia se va iniţia legislaţia naţională şi se va notifica la Comisia Europeană noua schemă de ajutor de stat”, se arată într-un comunicat al MADR remis Agerpres.
HG 1179/2014 reglementează schema de ajutor de stat, având ca obiectiv acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrului genealogic, precum şi costurile aferente testelor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului.
Cererile iniţiale de solicitare a ajutoarelor de stat se depun în perioada 1-15 decembrie a anului precedent celui pentru care se solicită ajutorul de stat.
MADR: Schema de ajutor de stat privind sprijinul pentru creșterea animalelor se poate prelungi cu încă 6 luni
Stiri Botosani Thursday, 24 November 2022 ActualitateSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Jesús del Cerro - „Acolo unde niciodată nu se întâmplă nimic”
Am avut bucuria de a participa la întâlnirea cu Jesús del Cerro, regizor și producător spaniol, cu reședința în Madrid și București, prilejuită de lansarea cărții sal...
11 ani de la Colectiv: Îl pomenim pe Ionuț, tânărul din Dorohoi care a murit apărându-și de flăcările ucigătoare soția!
În urma incendiului de la Clubul Colectiv din București au murit la faţa locului 26 de persoane, apoi s-au stins mulţi dintre răniţii internaţi, numărul victimelor ajungând la 65. ...
Sărbătoare cu invitați de seamă la Hudești, biserica parohială a împlinit 270 de ani! - FOTO
Parohia Hudești, aflată în Protopopiatul Darabani, a organizat joi, 29 octombrie 2026, o serie de manifestări cultural-religioase de o importanță deosebită, marcând exact 270 d...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.36 secunde