MĂCEL ÎN EGIPT 73 de suporteri au fost ucişi după un meci de fotbal VIDEO

Tragedie în fotbal: meciul dintre Al Masri şi Al Ahly Cairo, din cupă, s-a încheiat tragic, cel puţin 73 de suporteri fiind ucişi în revoltele ce au izbucnit la finalul jocului disputat în oraşul Port Said din nordul Egiptului, scrie Mediafax.

La finalul partidei, pe care gazdele au câştigat-o cu 3-1, mii de suporteri ai echipei locale au intrat pe teren şi i-au atacat pe fanii adverşi, scrie Marca. Printre morţi se numără şi reprezentanţi ai forţelor de ordine. Huliganii din galeria echipei gazdă i-au atacat cu pietre, sticle şi torţe pe fanii lui Al Ahly. Mai mulţi jucători ai oaspeţilor au fost baricadaţi în vestiar pentru a fi protejaţi de furia ultraşilor! Alte sute de persoane sunt rănite.

Unul dintre fotbalişti a povestit momentele de groază prin care a trecut pe stadionul din Port Said şi cum un fan a murit chiar în faţa lui.

"Securitatea nu a făcut absolut nimic pentru noi. Am văzut cum un suporter a murit sub ochii mei, aşa ceva este inimaginabil!" a povestit, traumatizat, unul dintre fotbalişti.

Televiziunile locale au arătat imagini cu mulţimile care au coborât pe stadion, unde s-au încăierat cu suporterii rivali şi chiar cu jucătorii. Părţi ale stadionului au fost incendiate. Armata a intervenit şi a reuşit să stopeze măcelul.

Tot în Egipt, meciul dintre Zamalek şi Ismailiy a fost suspendat după ce suporterii au incendiat o parte din stadion.

În urma acestor evenimente, campionatul de fotbal din Egipt a fost suspendat pe termen nedeterminat.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Percheziții domiciliare în Botoșani: Bijuterii în valoare de 1.732.000 lei identificate de polițiști!

astăzi, 10:48

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Botoșani au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Botoșani, într-un...

Trei polițiști botoșăneni au participat la un schimb de experiență în Polonia! – FOTO, VIDEO

astăzi, 10:27

Trei polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au participat, în perioada 19–23 octombrie 2026, la o activitate de pregătire și schimb de experiență desfășurată &i...

Sancțiuni de peste 30.000 de lei aplicate de comisarii Gărzii de Mediu Botoșani!

astăzi, 09:39

Comisarii din cadrul Gărzii de Mediu Botoșani au efectuat trei acțiuni de inspecție și control în vederea verificării aplicării Regulamentul (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European ş...