Macaleti si Rebenciuc, in Topul Mutilor din Camera Deputatilor!

Macaleti si Rebenciuc, in Topul Mutilor din Camera Deputatilor!

 COSTICA MACALETI  

Între 23 şi 57 secunde. Atât au vorbit în plen, pe parcursul a trei ani de mandat, 26 de parlamentari, printre care figureaza si doi botosaneni! Cei mai mulţi dintre ei au urcat la tribuna Parlamentului doar cu ocazia depunerii jurământului.

În trei ani de mandat, cei 26 de aleşi nu au reuşit să se implice în dezbaterea vreunei legi, nici să-şi susţină în plen vreun amendament. Motivul? "Intervenţiile în plen sunt vorbărie goală, fără rost", spun cei în cauză. În plus, ei dau vina pe sistem, arătând că nici Camera Deputaţilor nu mai e ce-a fost.

Pe primul loc în topul aleşilor necuvântători este PDL, cu 12 parlamentari, urmat de PSD cu nouă, şi grupul progresiştilor (UNPR) cu patru. De cealaltă parte, cele mai active grupuri sunt ale PNL, care are un singur deputat în această situaţie, iar UDMR nu are niciun ales.

"Iar mă daţi mut. Nu e o problemă de emoţie sau frică, stiu sa vorbesc in faţa oamenilor,  dar nu am de ce. Nu intervenţiile in plen sunt importante. Parlamentul nu funcţionează ca un for deliberativ, ci aşa cum a fost organizat de Viorel Hrebenciuc. Intervenţiile în plen n-au nicio valoare.  Mai sunt alţii care se aruncă să vorbească, eu nu sunt din categoria care vrea să iasă în faţă, sunt suficient de cunoscut", explică deputatul PDL Serghei Anghel, pentru Realitatea.net.

Dintre deputatii botosaneni, ii regasim pe Costica Macaleti, pe pozitia a 12-a, cu 37 de secunde inventariate, dar si pe Neculai Rebenciuc, cu 45 de secunde, care ocupa locul 18. Fata de colegul sau social-democrat, Rebenciuc a mai adunat cateva secunde atunci cand a trebuit sa anunte in plen demisia din PNL.

Top muţi:

1Anghel Serghei Florin, PDL, 31 secunde
2.Ioan Bălan , PDL, 57 sec
3.Dumitru Boabeş, PSD,  38 secunde
4. Sorin Buta, PDL, 28 secunde
5. Ileana Dumitrache, PSD, 36 secunde
6. Ion Dumitru, PSD, 37 secunde
7. Filip Georgescu, PSD, 23 secunde
8 Stelian Ghiţă Eftemie , PDL, 33 secunde
9 Dragoş Iftimie, PDL, 38 scunde
10 George Ionescu PDL, 29 secunde,
11 Dănuţ Liga, PDL, 48 secunde
12. Costică Macaleţi , PSD, 37 secunde
13.Constantin Mazilu,  progresist, 31 secunde
14. Adrian Mocanu, PSD, 28 secunde
15 Oana Mizil, PSD, 37 secunde
16. Gabriel Plaiăşu, PNL, 31 secunde
17. Adrian Popescu, PDL, 27 secunde
18. Neculai Rebenciuc, PDL, 45 secunde + jurământ plus declarat demisia din PNL
19. Lucian Riviş Tipei, PDL, 28 secunde
20.Ştefan Seremi, PDL, 32 secunde
21.Alin Trăşculescu, PDL, 26 secunde
22. Claudiu Ţaga, 36 secunde, progresist
23. Răzvan Ţurea, 34 secunde, progresist
24 Gheorghe Saghian, PSD, doar jurământ
25. Cătălin Voicu, PSD, jurământ
26. Anghel Iordănescu, jurământ plus trecerea de la PSD la grupul progresist

 

realitatea.net

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...

Valeriu Iftime, întrebat dacă l-ar vrea pe MM Stoica la FC Botoșani! ”Un tip foarte inteligent, cunoaște fotbalul!”

astăzi, 13:18

MM Stoica a început la Oțelul în anul 1992, acolo unde a fost timp de 10 ani în funcția de director executiv. În 2002 a ajuns la clubul patronat de Gigi Becali, unde a lucrat...

Semnificațiile zilei de 14 noiembrie: „Lăsatul secului” pentru Postul Crăciunului

astăzi, 12:21

În fiecare an, pe 14 noiembrie, în Biserica Ortodoxă este cinstit Sfântul Apostol Filip. Tot în această zi, în calendar, este consemnat „lăsatul secului pentru p...