Lupaşcu: Consilierii locali nu au voie în şcoli decât cu avizul doamnei inspector general!

După ce președintele Consiliului Județean a acuzat faptul că directorii de școli și inspectorii nu sunt lăsați de conducerea Inspectoratului Școlar Județean să comunice cu presa, viceprimarul Cătălina Lupașcu susține că a avut discuții cu unele persoane din sistemul de învățământ care au spus că, mai nou, consilierii locali nu pot intra în școli dacă nu există un acord în acest sens din partea inspectorului general al ISJ.

Lupașcu a spus că, dacă acest lucru este adevărat, atunci este o încălcare flagrantă a legislației, în ceea ce privește transparența, în condițiile în care fiecare consilier local are obligația legală și morală de a afla nevoile instituțiilor de învățământ pentru ca atunci când își dau votul în Consiliul Local să o‎ să o facă în cunoștință de cauză.

"Am auzit faptul că directorii de școli nu ar avea voie să primească în unitățile de învățământ consilierii locali decât cu avizul doamnei inspector școlar general. Din punctul meu de vedere sunt clar niște metode de a intimida pe cei care dețin funcții de conducere. Eu aș transmite un mesaj atât colegilor directori care sunt afiliați la un partid sau altul: a fi director de școală înseamnă a răspunde permanent solicitărilor celor atât din mass-media cât și ale părinților. Un manager de școală trebuie să comunice eficient la nivelul comunității locale astfel încât să poată transmite ceea ce se întâmplă în școală și dincolo de ceea ce li se transmite de către inspectorul școlar general cred că ar trebui să solicite la ISJ o procedură sau un document scris prin care, dacă aceste lucruri sunt interzise, să fie documentul respectiv semnat și parafat. Ne ducem spre încălcarea legislației în vigoare, și anume transparența", a spus viceprimarul Cătălina Lupașcu.

Edilul îi îndeamnă pe consilierii locali să meargă în școli, să vadă care este situația actuală, modul în care se cheltuiesc banii publici și să aducă în Consiliul Local problematica școlilor.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Măsuri pentru combaterea variolei ovine și caprine (VOC), dispuse de autoritățile sanitare din Botoșani!

astăzi, 13:12

DSVSA Botoșani informează din nou crescătorii de ovine și caprine că în ultima perioadă evoluează focare de variolă la ovine și caprine (VOC) în mai multe județe din țară. &...

Raluca Curelariu și-a luat la revedere de la Prefectură! (Video)

astăzi, 12:48

Raluca Curelariu, actualul prefect al județului Botoșani, și-a luat la revedere de la colegii din Instituția Prefectului și de la directorii din instituțiile deconcentrate cu care a colaborat &i...

O sobă defectă i-a lăsat fără acoperiș deasupra capului în pragul iernii! – FOTO

astăzi, 11:44

Un incendiu s-a produs, în această dimineață, într-o casă din localitatea Ibăneasa, comuna Știubieni. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Sta...