Lucrezi la o firmă cu datorii la stat? Ia-ţi adio de la credit

Cine are ghinionul să lucreze la o firmă cu datorii cât de mici către stat se poate trezi că banca refuză să îi acorde un credit, chiar dacă întruneşte condiţiile de eligibilitate cerute.

Situaţia este cu atât mai delicată cu cât potenţialului client nu i se spune de la început că se va ţine cont şi de datoriile angajatorului, ba chiar i se comunică şi suma pe care o poate primi, în faza preliminară.

Verificarea bonităţii angajatorului este o practică absolut normală pe timp de criză, susţin bancherii, în timp ce reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) cred că banca aruncă riscul numai asupra clientului.

"Înţeleg îngrijorarea băncilor şi faptul că vor să se asigure că-şi vor primi la timp ratele. Problema este delicată, pentru că loveşti solicitantul pentru un lucru de care el nu este direct vinovat", a declarat pentru Gândul Mihail Meiu, director în cadrul ANPC, care până acum nu a primit nicio reclamaţie pe această temă. Mai direcţi, reprezentanţii mediului de afaceri consideră că din punct de vedere legal ar trebui găsit un alt mecanism.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!

Wednesday, 28 October 2026

O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...

MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”

Wednesday, 28 October 2026

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

Wednesday, 28 October 2026

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...