Lucrări cadastrale finalizate la Flămânzi şi Coţuşca, în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) derulat de ANCPI

Prefectul Dan Şlincu, alături de şeful Serviciului juridic din cadrul Instituției Prefectului, Mihaela Aroșoaie, a directorului Mihai Aurel Bâlbă și şefului Biroului Inregistrare Sistematică, Aurel Ispas- din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, a primarului orașului Flămânzi, Dan Oloeriu, precum și a executantului lucrării de cadastru, Mihai Iosub, a participat astăzi la publicarea prin afișare a documentațiilor tehnice realizate în cadrul lucrărilor de cadastru sistematic la nivelul a şase sectoare cadastrale în oraşul Flămânzi, în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară. Aceeași etapă procedurală a fost realizată ieri în cadrul lucrărilor pentru alte trei sectoare cadastrale pe raza administrativă a comunei Coţuşca.

Aceste lucrări vin în cadrul Programului Național de Cadastru  și Carte Funciară (PNCCF) derulat de ANCPI și reprezintă o continuare a celor începute anul trecut, prin acelaşi program derulat de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

Procedural, documentațiile tehnice ce reprezintă hărţile sectoarelor cadastrale, opisul alfabetic și registrul cadastral se afişează în locuri publice, iar persoanele interesate verifică informaţiile, ocazie cu care se clarifică toate aspectele de cadastru sistematic şi de înscriere gratuită în Cartea Funciară a imobilelor cuprinse în respectivele sectoare. 


În cadrul Finanțării II/ 2017, la UAT Coţuşca au fost recepţionate 1.196 de imobile cuprinse în trei sectoare cadastrale, iar la UAT Flămânzi au fost recepţionate 1.235 de imobile cu şase sectoare cadastrale. 
Anul trecut, la Coţuşca au fost recepţionate 1.166 de imobile din cinci sectoare cadastrale, iar la Flămânzi au fost recepţionate 420 de imobile aflate tot în cinci sectoare cadastrale.
„Principalul beneficiu pentru proprietarul imobilului este că această înregistrare se face gratuit, iar după ce se finalizează acţiunea de cadastrare se vor emite şi certificatele de moştenitor, tot cu titlu gratuit, în cazul moştenirilor nedezbătute, existând în acest sens un protocol între ANCPI şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici, urmând ca ulterior să fie actualizată practic Cartea Funciară. Un alt avantaj este că, odată cu aceste lucrări, se clarifică aspectele legate de fondul funciar la nivelul Comisiilor Locale, unde se identifică exact persoanele proprietare precum şi rezervele de teren”, au declarat reprezentanţii OCPI Imobiliară Botoşani.

Urmează ca în perioada următoare, prin finanţări acordate de ANCPI prin Programul național de cadastru, să se realizeze lucrări în baza contractelor de prestări servicii încheiate de primării.

Primarul oraşului Flămânzi, Dan Oloeriu, susţine că principalul beneficiu aparţine locuitorilor din Flămânzi şi Primăriei Oraşului, dat fiind că toate titlurile ce urmează să fie emise pentru imobilele din cele şase sectoare cadastrale vor avea şi extras de Carte Funciară, tot gratuit.

„La nivelul UAT Flămânzi avem 155 de sectoare cadastrale şi dorim să continuăm cu alte lucrări de cadastrare. Avem două finanţări planificate, pentru a treia am semnat contract şi suntem în procedură,- până la vizita în teren, şi am depus documente pentru o a patra finanţare pe care sperăm să o prindem, ca să lămurim situaţia de pe alte şase sectoare cadastrale” , a spus Dan Oloeriu.
În calitatea sa de preşedinte al Comisiei de Fond Funciar, prefectul Dan Şlincu cunoaşte problemele din acest domeniu, principala fiind reprezentată de emiterea cu dificultate a titlurilor de proprietate. „În acest sens, eu nu pot decât să apreciez ceea ce s-a întâmplat la Flămânzi şi la Coţuşca, înseamnă cu adevărat ceva. Se demonstrează astfel din nou faptul că lucrul în echipă- UAT şi OCPI-, aduce beneficii în primul rând oamenilor”, a spus Dan Şlincu.




21 august
Cancelaria Prefectului

 

Spune-ne opinia ta