Lucian Bode: „Aproape 1.000 de sedii de poliţie sunt cu toaleta în fundul curţii”

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a suplimentat, în 2021, bugetul alocat investiţiilor cu aproape 80%, obiectivul principal fiind reabilitarea și dotarea sediilor de poliţie, în condiţiile în care peste 1.000 de clădiri aflate în gestiunea Poliției Române au toaleta „în fundul curţii” și aproape 180 nu au deloc, a declarat, vineri, în timpul unei vizite la Botoşani, ministrul Lucian Bode.

Potrivit acestuia, bugetul pentru anul 2021 este 150 de milioane de lei, față de suma alocată anul trecut, de 83 de milioane de lei.

„Din acest buget, noi ne propunem să finanțăm 60 de obiective, din care 43 vizează asigurarea condițiilor de muncă și pregătirea pentru structurile operative, iar 25 preconizate a se finaliza în acest an. Suntem conștienți că rezolvarea tuturor deficiențelor din sistem necesită un efort financiar mult mai mare, care nu poate fi acoperit într-un singur an. De aceea, ne propunem să accelerăm ritmul investițiilor prin alocarea de resurse”, a precizat Bode.

Pentru Poliția Română, în acest an, au fost alocate fonduri bugetare în cuantum de 11,5 milioane de lei.

„Ne propunem să consolidăm, să modernizăm, să refacem sedii. De asemenea, tot ce înseamnă branșamente, racordarea la utilități, pentru că ne place, nu ne place, suntem în situația în care aproape 1.000 de sedii sunt cu toaleta în fundul curții, iar 178 sunt fără toaletă. Din fericire, în Botoșani, nu se întâmplă. Din fericire, am găsit resurse ca, în acest an, să eliminăm această rușine”, a explicat ministrul.

În România, funcționează circa 3000 de sedii ale Poliției.

 

Spune-ne opinia ta