Lovitură pentru samsarii de maşini: ce păţesc cei care falsifică datele maşinilor pe care le vând! Printre iniţiatori, şi un senator de Botoşani

Comisia pentru drepturile omului din Senat a avizat, luni, favorabil propunerea legislativă de completare a Codului Penal, în sensul introducerii pedepsei cu închisoarea de la 2 la 5 ani pentru vânzătorii de autovehicule care falsifică datele sau carateristicile tehnice ale maşinilor.
 
"Am avizat cu majoritate de voturi această propunere legislativă. Când am discutat, am avut în vedere dacă proiectul aduce sau nu atingere drepturilor omului", a declarat senatorul PNL Nicolae Vlad Popa, membru al Comisiei pentru drepturile omului din Senat, scrie Mediafax.

Potrivit propunerii legislative de completare a Legii 286/2009 Cod Penal, se introduce infracţiunea de "înşelăciune privind date sau caracteristici ale vehiculelor". Astfel, înşelăciunea săvârşită în legătură cu date sau caracterisrici ale vehiculelor se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani.
 
"Prin date sau caracteristici ale vehiculelor se înţelege: elemente de indentificare, provenienţa, modificările şi intervenţiile, inclusiv asupra odometrului, istoricul reviziilor, reparaţiilor şi accidentelor rutiere în care a fost implicat vehiculul. Fapta constituie infracţiune independent de diligenţa depusă de persoana care devine titular de drepturi asupra vehiculului", prevede propunerea legislativă semnată de un grup de deputaţi PNL şi independenţi.

În expunerea de motive, iniţiatorii precizează că infracţiunea este introdusă în categoria celor care ţin de siguranţa pe drumurile publice şi nu a celor care ţin de patrimoniu, în condiţiile în care starea proastă a unor vehicule poate reprezenta un pericol grav.

Iniţiatorii mai spun că, de multe ori, procurorii adoptă soluţia NUP şi îndrumă părţile către un proces civil, pe motiv că speţele acoperă doar interese private. De multe ori soluţia se bazează şi pe dimensiunea redusă a prejudiciului ori pe faptul că "samsarul" neagă pur şi simplu că ar fi avut cunoştinţă de adevărata stare tehnică a vehiculului.-kilometrajul dat înapoi, numărul proprietarilor, evenimente rutiere, accidente, modificări.

Propunerea este centrată şi pe buna-credinţă a cumpărătorului/victimei. De aceea, fapta constituie infracţiune independent de conduita clientului păgubit (indiferent dacă acesta a dus sau nu maşina la tester).

Iniţiatorii sunt: Alexe Costel - deputat PNL; Alexe Florin-Alexandru - deputat PNL; Cocei Erland - deputat PNL; Doboş Anton - deputat PNL; Guran Virgil - deputat Independent; Nazare Alexandru - deputat PNL; Paul Maria-Andreea - deputat PNL; Roman Cristian-Constantin - deputat PNL; Tararache Mihai - deputat Independent.

Guvernul a avizat negativ propunerea, pe motiv că actualul Cod penal este suficient de cuprinzător pentru a sancţiona astfel de cazuri.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

A plecat de acasă în luna mai, fără să spună unde merge. Botoșăneanca este de negăsit!

astăzi, 17:12

În cursul zilei de 11 mai 2026, în jurul orei 12:00, Ramona Vârtan, în vârstă de 43 de ani, a plecat de la domiciliul din municipiul Botoșani în loc necunoscut, i...

Dan Șlincu revine în funcția de prefect al județului Botoșani!

astăzi, 15:16

Noua guvernare a produs schimbări pe scena politică botoșăneană, cea mai importantă fiind, până în acest moment, schimbarea prefectului, reprezentantul Guvernului în teritoriu...

A împlinit 7 ani, dar părinții l-au sărbătorit pe patul de spital: ”Vă rugăm să vă uniți în rugăciune pentru Timotei!”

astăzi, 14:52

Un preot din Botoșani se confruntă cu o durere cruntă, fiul său de doar 7 anișori așteaptă în aceste momente un ”diagnostic clar”, după ce medicii au identificat ”multi...