Lovitura fără precedent a lui Crin Antonescu: "Dacă se rupe USL, premierul ar trebui să-şi dea demisia"

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a transmis, într-un interviu pentru gândul.info, premierului Victor Ponta să se hotărască dacă îl mai susţine pentru preşedinţia României. În caz contrar, liberalul i-a sugerat lui Ponta să organizeze un Congres în care să anuleze hotărârea prin care PSD îl sprijină la prezidenţiale sau să anuleze Protocolul USL.

Liberalul a precizat că dacă USL se rupe şi Victor Ponta ar trebui să-şi dea demisia din funcţia de premier.

Totodată, Antonescu a ţinut să precizeze că miniştrii PNL nu sunt angajaţii lui Ponta la Guvern.

"Dacă cineva îşi va imagina în PSD că Antonescu o să tacă aşa ca la Partidul Comunist sau o să meargă pe brânci ca să iasă preşedinte susţinut de PSD se înşală amarnic. Acest lucru îl ştiu şi domnul Ponta, şi toţi oamenii din PSD. După cum îl ştiu şi cei din PNL. (...) Atitudinea de multe luni de zile, nu a domnului Ponta personal, dar a postului său de televiziune, a multor oameni din PSD de a se comporta ca şi cum preşedinţia României este ceva ce stă în seif pe la Cluj pe la domnul Rus şi ne-o dau sau nu ne-o dau nouă liberalilor sau mi-o dau sau nu mi-o dau mie este de neacceptat. Oricum preşedinţia României se obţine de la cetăţenii României. Eu nu am înţeles niciodata şi nu voi înţelege protocolul şi angajamentele USL în sensul de a fi preşedinte pentru USL, pentru PSD, pentru România. Dacă voi fi preşedinte, voi fi pentru România. Dacă USL mă sprijină în această idee, bine, dacă nu, nu. Ca să punem simplu capăt acestor speculaţii, nu am stat şi nu stau cu mâna întinsă la uşa PSD. PSD îşi respectă sau nu nişte angajamente politice îl priveşte, dar cred că ar trebui să încetăm cu acest subiect jenant. Acest subiect nu a fost deschis de mine, el nu a apărut acum, el este purtat prin oficioasele PSD de multă vreme şi cred că ar fi bine să ne clarificăm", a spus pentru gândul.info Crin Antonescu.

Antonescu a adăugat că a fost atacat de Victor Ponta prin interpuşi şi prin postul său de casă, patronat de deputatul Sebastian Ghiţă.

"Postul de casă al domnului Ponta – RTV, face o campanie înverşunată, plină de minciuni, nu de opinii, împotriva mea. Eu nu am pus niciodată în discuţie nici poziţia de prim-ministru, nici alianţa, pentru că noi avem nişte obligaţii faţă de cetăţeni. Am încasat toate aceste atacuri, dar nu pot încasa ipocrizia cuiva care îmi spune, eu nu l-am atacat niciodată pe prietenul meu Crin. Păi are cine să o facă. Dacă vedeţi ce apare în fiecare zi pe postul de casă al domnului Victor Ponta, cred că nu mai este niciun dubiu. Totuşi am mers mai departe. Nu putem face pe proştii pentru că nu suntem", a fost contraatacul lui Antonescu.

Preşedintele PNL a precizat că nu va încerca ruperea USL, dar nu poate garanta "pentru ceilalţi".

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mesajul medicului Sidonia Susanu, după cea de-a 17-a operație a Alexiei: ”Sperăm să fie printre ultimele!”

astăzi, 12:05

Alexia Tudose, tânăra din Botoșani care a supraviețuit miraculos unui accident produs în urmă cu 4 ani, a intrat din nou în sala de operație. A fost a 17-a operație după terib...

Momente emoționante într-o biserică din oraș: ”Au adus bucuriile, ostenelile și roadele lor!” - FOTO

astăzi, 11:34

Este vorba despre Ziua satului românesc, o sărbătoare instituită prin lege în anul 2020. Chiar dacă este mai puțin cunoscută, Ziua satului românesc a fost marcată duminică...

VIDEO - Amendat cu 1300 de lei după o plimbare cu bicicleta prin oraș!

astăzi, 11:13

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat în trafic, un bărbat, în vârstă de 47 de ani, care se deplasa cu bicicleta, aflându-se sub influența alcoolului. Totod...