Farmacista din Iași a fost răpită de un taximetrist care avea datorii la cămătari!

Zeci de poliţiştii au fost trimişi pe teren ieri, 16 septembrie, pentru a ancheta dispariţia unei tinere de 25 ani, din Iași. Familia ar fi sunat la 112 pentru a reclama că femeia a fost răpită şi că s-a solicitat o recompensă de 25.000 de lei.

Tânăra farmacistă a fost eliberată în urma unui flagrant al Poliţiei Iaşi.

Răpitorul, un bărbat de 31 de ani de profesie taximetrist, a răpit-o pe femeie după ce aceasta s-a urcat în taxi, grăbită să ajungă la serviciu. Andreea Beşleagă a fost apoi sechestrată într-un apartament din cartierul ieşean Nicolina. În jurul orei 18.30, familia tinerei a acceptat să se întâlnească cu răpitorul pentru a-i da recompensa pretinsă.

Zona în care s-au întâlnit a fost împânzită cu poliţişti în civil care l-au reţinut pe răpitor şi au eliberat-o, ulterior, pe tânără. Taximetristul a fost reţinut şi este cercetat pentru lipsire de libertate. Flagrantul Poliţiei a avut loc în jurul orei 18.30.

Taximetristul se pare că avea datorii mari la cămătari şi a recurs la răpire fără să ştie cine este tânăra şi nici dacă este înstărită, informeaza adevarul.ro. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, Andreea Beşleagă s-a urcat ieri dimineaţă într-un taxi în zona Podu Roş pentru a ajunge în cartierul Frumoasa. La puţin timp, bărbatul i-a dat câţiva pumni tinerei, apoi i-a legat mâinile la spate şi a plimbat-o câteva ore prin Iaşi.

În acest timp, răpitorul ar fi negociat cu primarul din localitatea Tomeşti, Ştefan Timofte, a cărui nepoată este farmacista răpită. I-a cerut sume cuprinse între 25.000 şi 28.000 de lei.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

Tuesday, 10 November 2026

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

Tuesday, 10 November 2026

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

Tuesday, 10 November 2026

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...