Locurile de parcare neconcesionate, scoase la licitaţie!
Stiri Botosani Tuesday, 6 March 2012 ActualitatePreţul pentru concesionarea unui loc de parcare va fi acelaşi ca anul trecut, respectiv 147 de lei pe an. Acesta poate creşte însă în cazul în care pentru un singur loc de parcare sunt mai mulţi doritori.
"Vom inventaria toate locurile de parcare care nu au fost plătite şi unde vor fi mai multe locuri le vom scoate primele la licitaţie. Preţurile rămân aceleaşi", a spus viceprimarul Cătălin Alexa.
În acest an vor fi scoase la licitaţie şi parcările care au fost finalizate la sfârşitul anului trecut, iar în unele zone vor fi amenajate noi parcări.
"În acest an se vor amenaja locuri noi de parcare. Sunt zone unde nu s-a intervenit deloc, cum ar fi pe Nucilor, Aleea Viilor, strada Primăverii şi în stânga şi în dreapta până în Bulevard", a adăugat Alexa.
În Botoşani sunt circa 8.000 de locuri de parcare ce pot fi concesionate.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!
Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...
Nu avea voie să se apropie de soție, dar a încălcat ordinul și a ajuns în arestul Poliției!
La data de 27 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 46 de ani, din comuna T...
A fost anunțat când va avea loc cel mai iubit festival de tradiții din Botoșani, aflat la ediția cu numărul 51!
Pe 20 decembrie 2026, municipiul Botoșani va deveni din nou locul de întâlnire al datinilor, obiceiurilor și comunităților care păstrează vii tradițiile sărbătorilor de iarnă. ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.24 secunde