Liviu Axinte, despre modificarea Legii Educaţiei: "Mi se pare o prostie imensă să revenim la managementul de la 70 de ani"
Stiri Botosani Thursday, 3 July 2014 ActualitateAcesta spune că unele prevederi vor putea fi aplicate dar condiționat, în special de resursele financiare, cum ar fi reducerea normei cu două ore în cadrul cadrelor didactice cu 25 de ani vechime.
"Personal, am niște rezerve vizavi de această ordonanță. Pe chestia cu prelungirea cu trei ani a activității unui cadru didactic care iese la pensie și posibilitatea ca în această perioadă să ocupe funcție de conducere. Eu unul nu sunt de acord cu așa ceva, mi se pare o prostie imensă să revenim la managementul de la 70 de ani. Nu mi se pare ok. Inclusiv reducerea cu 2 ore la norma de 16, nu este chiar așa cum se așteaptă lumea. Este sub o anumită condiționare, nu o să fie chiar așa o mare bucurie, cred chiar că o să fie nemulțumiri. Pot să reducă cu două ore, dar dacă se încadrează în buget și cum se alocă bugetele, nu ne încadrăm. De ce să creem speranța omului că va avea norma redusă cu două ore? La aproape toate unitățile din oraș când se alocă bugetul este insuficient", a declarat Liviu Axinte.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Inedit în municipiul Botoșani: Credincioșii pot participa în fiecare zi la Sfânta Liturghie! – VEZI Calendarul lunii noiembrie
Inițiativa a venit odată cu reorganizarea Protopopiatului Botoșani. Cei doi protopopi - preotul Partenie Apostoaie și preotul Liviu Botezatu (Protopopiatul Botoșani și Protopopiatul Botoșani Es...
”Regina atletismului românesc”, de la Hudești pe culmile sportului mondial: ”Mi-am apreciat foarte mult părinții!”
Deținătoarea a patru recorduri mondiale, multiplă medaliată la Jocurile Olimpice. I se spune și astăzi ”Regina atletismului românesc”. Peste mai puțin de două luni va î...
Ministrul de Externe român, după alertele de sâmbătă seara cu drone: "Avem nevoie de o pace durabilă şi justă în Ucraina!"
Ministrul de Externe a transmis, sâmbătă seara, după ce două drone au pătruns neautorizat în spaţiul aerian al României, că piloţii Forţelor Aeriene Române au reacţio...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.84 secunde