Lipsa infrastructurii care să conecteze regiunile istorice riscă să devină o preocupare pentru securitatea națională

Guvernatorul Mugur Isărescu atrage atenția asupra adâncirii decalajelor economice între regiunile țării și indică lipsa infrastructurii de transport drept o cauză a situației actuale. Oficialul BNR spune că problema riscă să amenințe securitatea națională și că este nevoie de o concentrare a fondurilor europene pe marile proiecte de infrastructură.

Decalajele economice între regiuni s-au adâncit de la aderarea României la Uniunea Europeană, chiar dacă produsul intern brut per capita a crescut de la 39% la 58% din media UE în ce 10 ani, spune Isărescu, conform Profit.ro.

„Într-un fel fel am avut convergență, ne-am apropiat de media UE, dar nu cu toată țara, numai cu anumite regiuni”, spune Isărescu la o conferință pe tema fondurilor europene, organizată de cursdeguvernare.ro la BNR. Isărescu spune că fondurile europene reprezintă „șansa pentru modernizarea economiei și a țării” și ar trebui să fie „sistematic țintite pentru marile proiecte de infrastructură”.

„Au nu numai rol economic, ci și social, politic, chiar un rol național, prin reducerea decalajelor între regiuni. România are cea mai mare inegalitate și disparitate între regiuni. Chiar Comisia Europeană a remarcat faptul că decalajele între regiunile de dezvoltare s-au adâncit în timp, conducând la apariția unor poli de competitivitate regională, concomitent cu cronicizarea sărăciei în anumite zone”. 

Fondurile europene au reprezentat, în perioada 2007 și 2016, în medie, 27% din investițiile administrației publice. România a beneficiat de fonduri de 45,7 de miliarde de euro în perioada 2007-2017, 2,8% din PIB în medie anual, suma netă, după plata contribuțiilor la UE, fiind de 30,4 miliarde de euro, sau 1,8% din PIB, în condițiile unui grad de absorbție de peste 90% pe exercițiul financiar anterior (2007-2013), pe care România l-a încheiat cu întârziere.

„Dar realitatea este că ele nu au contribuit la apropierea decalajelor dintre regiuni (…) Din păcate, lipsa infrastructuri care să conecteze regiunile istorice acționează în sensul permanentizării acestor decalaje. Această problemă tinde să devină o preocupare chiar pentru securitatea națională”, avertizează Isărescu.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Restricții de apă în sute de localități din țară, printre care șapte orașe, inclusv Dorohoi. Oficialii Apelor Române fac apel la populaţie

Monday, 5 August 2024

„În prezent, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este de 78,59% (în scădere faţă de săptămâna trecută când era de 79,77%). Menţinem &ic...

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Sunday, 7 July 2019

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019. ...

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Sunday, 7 July 2019

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety.   Sursa: News.ro Citeste mai mult AICI