Restrângerile parţiale de activitate din sistemul de învăţământ botoşănean au fost soluţionate în şedinţa publică ce a avut loc marţi, urmând ca până la sfârşitul acestei săptămâni, după centralizarea datelor din şcoli, să fie afişată lista cadrelor didactice afectate de restrângerile totale de activitate.
Pentru completarea normei didactice au fost depuse 42 de dosare, cele mai multe fiind la disciplinele religie, istorie, geografie, educaţie tehnologică, fiind soluţionate toate cererile. Pentru această etapă au fost disponibile 661 de catedre incomplete.
Sindicaliştii din educaţie atrag însă atenţie că restrângeri de activitate pot să apară şi în toamnă, ca urmare a nerealizării planului de şcolarizare în unele unităţi de învăţământ.
“La liceele tehnologice, faţă de anii din urmă, situaţia s-a stabilizat. Mai pot apărea restrângeri de activitate în toamnă în urma neîndeplinirii planului de şcolarizare, copii care termină clasa a VIII-a nu se mai înscriu la liceu şi atunci trebuie analizată posibilitatea de repartizare a oamenilor pe alte posturi. Problema abandonului şcolar este destul de serioasă, aşa cum spunea şi ministrul. Abandonul de la clasa a VIII-a la a IX-a după părerea mea s-a înregistrat după ce s-a plafonat decontarea navetei elevilor de acasă la şcoală. În momentul în care eu decontez doar 30-40% din cheltuielile de transport şi familia nu îşi permite să suporte diferenţa se ajunge în situaţia asta de pierdere a unor elevi", a afirmat Liviu Axinte, preşedintele Ligii Sindicatelor din Învăţământ Botoşani.
Liderul LSI Botoşani: "Pot să apară restrângeri de activitate şi în toamnă, în urma neîndeplinirii planului de şcolarizare"
Claudia Luca Wednesday, 24 February 2016 ActualitateSpune-ne opinia ta

0748.883.507
Botosani, Botosani
stiri@botosani.ro
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.87 secunde