Lider PSD: Vosganian e pe lista remaniabililor!
Stiri Botosani Wednesday, 20 February 2013 ActualitateLiberalul Varujan Vosganian a avut o discuţie în cerc restrâns cu câţiva parlamentari liberali, în care şi-a exprimat revolta. Pe un ton aprins, ministrul Economiei a spus că liberalii au avut de pierdut la împărţirea ministerelor, scrie in exclusivitate gandul.info.
"Daniel Chiţoiu este ministru peste un vraf de hârtii, Fenechiu doar peste Căile Ferate, Nicolăescu nu are banii de la Sănătate, iar eu când îmi exprim nemulţumirile, Ponta mă ameninţă că mă dă afară din Guvern", le-a spus Vosganian colegilor de partid, potrivit unor surse liberale.
Nemulţumirile ministrului liberal sunt mai vechi, el fiind printre cei mai vocali critici ai modului în care au fost împărţite ministerele între PNL şi PSD. Sursele citate susţin că Vosganian nu a deschis discuţia şi în interiorul şedinţei PNL de luni.
În tabăra social-democraţilor, ultimele ieşiri publice ale ministrului Vosganian au generat iritare. Mai mult, premierul Ponta nu a ezitat să spună public că, dacă cuiva nu-i place în Guvernul său, este liber să plece.
"Vosganian se află pe lista miniştrilor remaniabili", a declarat pentru gândul.info un lider PSD. Surse din PSD susţin că remanierea guvernamentală se va face după Congresul PNL, printre numele aflate pe listă aflându-se şi Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii.
Ce i-a nemulţumit pe liberali
"Nemulţumirea ministrului Vosganian nu reprezintă o stare singulară în PNL. Formula "Chiţoiu şef peste un vraf de hârtii" a fost folosită de Vosganian pentru că spre deosebire de Guvernul Ponta I, din Ministerul de Finanţe s-a rupt Ministerul Bugetului, iar acum Ponta mai rupe o bucată cu Direcţia Antifraudă, prin care încearcă să ia şi ANAF-ul", au declarat pentru gândul.info surse din PNL.
Chiar dacă premierul Victor Ponta a încercat să dea asigurări că nu există o bătălie între el şi vicepremierul Daniel Chiţoiu pentru ANAF, în interiorul USL au existat mai multe discuţii tensionate pe marginea acestui subiect.
O altă nemulţumire a liberalilor o reprezintă faptul că şi Ministerul Transporturilor a fost spart, comparativ cu Guvernul Ponta I. Astfel în Guvernul Ponta II, din Transporturi a fost desprinsă o componentă şi a apărut departamentul Marilor Lucrări Publice, condus de Daniel Şova. Mai mult, social-democratul a preluat şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. Întrebat, când se va sparge această companie pentru ca o componentă să treacă la Ministerul Transporturilor, Şova a răspuns că "anul acesta", fără a preciza o dată exactă. În acest timp, ministrul liberal Relu Fenechiu face presiuni pentru ca drumurile naţionale să treacă la Ministerul Transporturilor.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!
Meteorologii au actualizat prognoza și au extins codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...
Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!
Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...
Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.26 secunde