Liberalii sunt la guvernare doar cu numele

Miniștrii PNL au primit portofolii în Executiv, pe care PSD-iștii le-au golit treptat de conținut. Victor Ponta, Dan Șova, Liviu Dragnea controlează multe dintre instituțiile cu miză fi nanciară mare pe care le-au preluat de la ministerele liberalilor.

Liberalii fac parte din Cabinetul Ponta guvernează doar pe hârtie. Mult trâmbiţata paritate a PNL şi PSD din aparatul guvernamental presupune doar atribuţii pe hârtie pentru miniştrii liberali. Vezi sunt miniştrii liberali din guvernul Ponta cărora li s-a luat din putere.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian. Liberalul a avut motive solide pentru a acuza PSD că ministerele sunt create după oameni şi nu după competenţe. Vosganian a rămas fără atribuţii în domeniul Energiei sau în gestionarea proiectului Roşia Montană. În schimb, social-democraţii au fost desemnaţi să se ocupe de ele. Astfel, vicepreşedintele PSD, Constantin Niţă, este ministru delegat pentru Energie şi răspunde la pachet de două mari companii: Transgaz şi Transelectrica, într-un moment critic pentru cele două companii.

Potrivit lui Niţă, Guvernul s-a angajat să introducă management privat la companiile energetice Romgaz, Nuclearelectrica, Transgaz şi să înceapă procedurile de privatizare a Electrica. Tot la PSD merge şi proiectul Roşia Montană, chiar în subordinea unui apropiat al premierului, Dan Şova, ministrul Marilor Proiecte.

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu. Faptul că Fenechiu a declarat că, de 8 ani, croieşte proiecte pentru CNADNR nu l-a impresionat pe Victor Ponta, care a trecut instituţia în subordinea aceluiaşi Dan Şova. Deşi ministrul Transporturilor a afirmat că va prelua drumurile naţionale în subordinea sa, prin înfiinţarea unei Autorităţi de Management, această situaţie pune probleme sub aspectul absorbţiei fondurilor europene. În plus, în acest moment, Programul Operaţional Sectorial Transporturi este blocat de către UE din cauza neregulilor constatate.

Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu. Nici cel mai puternic liberal din Guvern, vicepremierul Daniel Chiţoiu, apropiat al lui Crin Antonescu, nu a scăpat de amputarea atribuţiilor. El nu mai are atribuţii în domeniul bugetului, de el ocupându-se ministrul delegat Liviu Voinea, coleg de partid cu Victor Ponta.

În plus, numărul doi din PSD, Liviu Dragnea, i-a dat recent un ultimatum lui Chiţoiu în legătură cu performanţele ANAF, aflată în subordinea sa. Dacă ANAF nu se prezintă în foarte scurt timp cu un plan pentru combaterea evaziunii, este posibil să se înfiinţeze o structură la nivelul premierului, a ameninţat Dragnea.

Ministrul de Interne, Radu Stroe. Liberalul a rămas, dintr-un foc, fără prefecţi şi serviciul secret al ministerului, celebra DGIPI. Astfel, prefecţii răspund la comanda lui Liviu Dragnea, ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei, în timp ce şeful DGIPI a fost numit de premierul Victor Ponta. Premierul are printre atribuţii şi destituirea celui numit pe această poziţie.

PSD a pus mâna şi pe Ministerul Apărării. Miza: avioanele F- 16

Unul dintre ministerele pe care PNL le-a cedat cu uşurinţă a fost cel al Apărării Naţionale. Astfel, liberalul Corneliu Dobriţoiu a fost înlocuit cu social-democratul Mircea Duşa. Miza cea mare o reprezintă achiziţionarea avioanelor de tip F16. Recent, ministrul Apărării a precizat că se află în negocieri cu Portugalia şi Grecia pentru furnizarea acestora. La începutul lui octombrie, încă aflat în functie, Corneliu Dobriţoiu a afirmat că s-au identificat resursele bugetare, respectiv cele 600 de milioane de euro pentru cumpărarea a 12 avioane F-16 la mâna a doua din Portugalia, relateaza evz.ro.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Valeriu Iftime i-a decis viitorul lui Marius Croitoru, înainte de FCSB – Botoșani!

astăzi, 16:30

Partida dintre FCSB și Botoșani este programată luni, 17 august, de la 21:30, în direct pe Digi Sport 1. Înaintea meciului direct, FCSB este pe locul 3 în clasament cu 8 puncte...

Ce suplimente pot susține somnul REM în 2026? TOP 7 opțiuni pentru nopți mai liniștite

astăzi, 16:08

Gama de suplimente pentru somn din 2026 de la Aronia Charlottenburg cuprinde formule simple și combinații adresate unor nevoi diferite. Selecția următoare urmărește dozele, standardizarea ingred...

FIV 2026. Cuplurile pot primi 15.000 de lei de la stat pentru procedură, din 17 august!

astăzi, 15:12

Programul Național de Fertilizare în Vitro 2026 debutează în această vară și aduce vești bune pentru mii de cupluri din România care se confruntă cu probleme de infertilitate....