Liberalii și-au stabilit deja jumătate dintre candidații la alegerile locale
Stiri Botosani Saturday, 3 October 2015 ActualitateVicepreședintele liberalilor, Gheorghe Sorescu, a precizat că organizația județeană are un target ridicat la alegerile ce vin, dorindu-se câștigarea Primăriei Botoșani, a Consiliului Județean și ajungerea la guvernare.
“Vom pleca de la ideea că trebuie să se regăsească pe liste cei cu șanse reale de a câștiga. În mai mult de 50% de unități avem candidați, mai sunt câteva comune unde încă suntem în discuții. Nu mergem pe ideea de a câștiga în tot județul, dar avem un target foarte ridicat", a spus Gheorghe Sorescu.
Liberalii vor avea candidați pentru primărie inclusiv la Dorohoi și Darabani, dar nu au făcut public deocamdată numele acestora.
În următoarele săptămâni ar urma să ajungă la Botoșani și liderii centrali, Alina Ghorghiu și Vasile Blaga, pentru a se întâlni cu candidații de la nivel local la alegerile din 2016.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!
Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...
Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)
Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...
Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)
Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.67 secunde