Leo Grozavu: “Astăzi Dumnezeu a fost cu noi”

Extrem de fericit la finalul partidei cu Astra Giurgiu, Leo Grozavu, antrenorul FC Botoșani, a spus că în ultima perioadă a lucrat foarte mult la moralul băieților, date fiind rezultate înregistrate la acest început de campionat.

"A fost greu, greu, foarte greu, un meci cu foarte mare încărcătură, după două jocuri negative, moralul băieților nu era cel mai bun, am încercat pe această latură să mă concentrez în această săptămână, mi-am dorit foarte mult ca echipa să câștige spiritul de luptă, se pare că a reușit, pentru că azi meciul s-a câștigat nu pe fotbal ci pe luptă, dar aveam nevoie de puncte mai mult decât orice. Am simțit că Astra poate fi învinsă, am început prudent pentru că știam puterea de atac a Astrei, știam că marchează multe goluri, apoi când am simțit că se poate, am riscat și ne-a ieșit. Astăzi Dumnezeu a fost cu noi", a declarat Leo Grozavu, antrenor principal FC Botoșani.

Ca de fiecare dată, nici după partida cu Astra Giurgiu tehnicianul FC Botoșani nu a dorit să comenteze arbitrajul, dar a făcut remarca că botoșănenii au primit prea multe cartonașe galbene.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Și-a bătut soția de la o ceartă, polițiștii l-au reținut 24 de ore!

astăzi, 20:03

La data de 02 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 65 de ani, din localitate...

Hram la o biserică din Botoșani. Credincioșii se vor putea închina la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie!

astăzi, 19:37

Credincioșii din municipiul Botoșani sunt invitați să participe, în zilele de 8 și 9 noiembrie 2026, la sărbătoarea hramului Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Sfântu...

AJPIS Botoșani: Alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului, stimulentele de inserție și drepturile persoanelor cu dizabilități, plătite în avans

astăzi, 19:00

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani, va efectua, în luna noiembrie 2026, plata...