Leguma care a ajuns să se vândă cu un preţ uriaş: 5 lei pentru 60 de grame!

Un kilogram costă în jur de 80 de lei, dublu faţă de anul trecut. Preţurile alungă clienţii, iar mulţi cumpără doar de poftă.

Urzicile au preţuri usturătoare! Trufandalele sunt mai scumpe decât carnea. Un kilogram costă în jur de 80 de lei, dublu faţă de anul trecut. Preţurile alungă clienţii, iar mulţi cumpără doar de poftă. Ceva mai accesibile sunt spanacul, ceapa şi salata.

Munca şi pofta costă, iar preţurile îi urzică pe cumpărători. În piaţă, urzicile se vând la grămadă. O mână de urzici costă 5 lei, iar dacă le cântărim vedem că au exact 60 de grame. Asta înseamnă un preţ pe kilogram de peste 100 de lei.

Urzici la preţuri uriaşe. precizează Observator.ro

"Se găsesc greu, frunzea e mare în pădure. După munca care este la ele, nu e scump", spune un vânzător. "Sunt foarte mari preţurile. Te duci acasă şi le alegi, mai arunci din ele pe jumătate, rămâi acasă pentru un gust", cred în schimb clienţii. "Dacă e trufanda, destul de bun (n.r preţul). Ce să facem, oamenii săracii stau şi ei şi culeg, doar nu vreţi să le dea omul degeaba", spune altcineva.

Plus, gătitul urzicilor e treabă migăloasă. "Curăţate, spălate bine, bine, bine. Se pun în oală cu apă, sare şi le punem la fiert. Noi facem ciorbă de fasole cu urzici, facem un orez cu urzici, mai este o ciulama cu urzici. Ciulama cu rântaş de făină, să fie totul de post şi mămăliguţă", arată Florin, bucătar.

Sunt şi alte bunătăţi de sezon care ne pot colora meniul de post. Pentru restul trufandalelor, preţurile au rămas aceleaşi ca anul trecut. Aşa că dacă vrem în post o salată şi de exemplu am doar 10 lei... Ce pot să cumpăr? De 10 lei, pentru o salată, punem: o legătură de spanac, o legătură de ceapă, o legătură de salată şi o legătură de ridichi. Astfel s-au făcut 10 lei pentru o salată.

Salata, spanacul, ceapa şi legătura mică de ridiche se vând cu 3 lei fiecare. Trufandalele nu sunt doar gustoase, sunt și sănătoase, spun specialiştii. "Vitamina C care ne ajută sistemul imunitar, vitamina K, au şi vitamina A care ne ajută la coagularea sângelui. Nu ne trebuie o cantitate foarte mare. Putem să o scoatem la capăt cu 100-150 grame ca şi servire pe zi", spune Ionuț, nutriţionist.

Urzicile pot fi păstrate pe tot parcursul anului, în congelator. Nu-şi pierd proprietăţile şi vor fi la fel de gustoase.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Premieră medicală la Spitalul Municipal din Dorohoi: Prima artroplastie totală de șold realizată cu succes!

Saturday, 11 July 2026

Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi consemnează un moment de referință în activitatea sa medicală prin realizarea cu succes a primei intervenții de artropla...

Ana-Maria a dispărut de acasă, familia nu mai știe nimic de ea!

Saturday, 11 July 2026

Poteras Ana-Maria a plecat voluntar de acasă, din satul și comuna Tudora, în cursul zilei de sâmbătă și nu s-a mai întors. Mai mult, familia nu cunoaște detalii despre locul &i...

O biserică din Botoșani urmează să își cinstească ocrotitorul spiritual!

Saturday, 11 July 2026

Biserica „Sfântul Ilie” din Botoșani urmează, pe 20 iulie, să își cinstească ocrotitorul spiritual. În ajunul sărbătorii, Duminică, 19 iulie 2026, încep&...