Legea privind carantina și izolarea a fost trimisă în regim de urgență în Parlament. Chiar și bagajele vor intra obligatoriu în carantină

Guvernul a adoptat legea privind carantina și izolarea. Legea nu se referă doar la coronavirus, ci la iniţierea unor măsuri igienico-sanitare pentru situaţii deosebite de risc epidemiologic sau biologic.

Proiectul de lege vine după decizia CCR privind carantinarea şi izolarea persoanelor contaminate cu noul coronavirus. Legea a fost trimisă în regim de urgență în Parlament. Există și o noțiune nouă, de "carantinare a bagajelor", care nu se referă doar la COVID 19, iar amenzile rămân în vigoare.

 

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat într-o conferință de presă care a avut loc după ședința de guvern, că, potrivit noului proiect de lege, termenul ”izolare” se va referi la persoanele bolnave sau infectate, în timp ce termenul ”carantină” se va referi la persoane sănătoase. Izolarea va putea fi făcută și la domiciliu.

„Carantina persoanelor” are acum o definiție care este asemănătoare cu regulamentul internațional sanitar. Ea reprezintă o măsură de prevenire a răspândirii bolilor infecto-contagioase, constând în separarea fizică a persoanelor sănătoase, suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent patogen, de alte persoane, în spații special desemnate de autorități, la domiciliu sau în locația declarată de către persoana carantinată”, a explicat Arafat.

Așadar, „carantina” se va referi la persoanele care sunt sănătoase, dar care pot fi în perioada de incubație.

„Termenul de „izolare” reprezintă o măsură care constă în separarea fizică a persoanelor bolnave cu o boală infecto-contagioasă sau a persoanelor purtătoare ale unui agent patogen în vederea monitorizării stării de sănătate, aplicării unui tratament, în scopul vindecătorii și reducerii gradului de contagiozitate. Aici se vorbește în mod deosebit de internarea pacientului, de internarea pacientului la spital, într-o unitate care aparține spitalului, unde lucrează personalul spitalului (...) sau, în cazul în care condițiile permit, izolarea să aibă loc la domiciliu. Acest lucru este o excepție, în cazul în care capacitatea spitalului integral este depășită”, a mai spus șeful DSU.

De asemenea, potrivit lui Arafat, carantinarea bagajelor e obligatorie.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Accident pe ruta Iași – Dorohoi, o mașină cu numere de Botoșani nu a oprit la calea ferată! (Foto)

astăzi, 18:59

Sucursala Regională de Căi Ferate Iași informează că astăzi, 17 octombrie, în jurul orei 16:25, trenul Regio 11432 Dorohoi - Iași a surprins un autovehicul la trecerea la nivel cu calea f...

Când trecem la ora de iarnă în 2026. Data la care se schimbă ceasurile în România

astăzi, 18:00

Trecerea la ora de iarnă marchează revenirea la ora standard și aduce modificări în programul zilnic, în special în ceea ce privește lumina naturală de dimineață și de searÄ...

Surse: PNL a decis să voteze Guvernul Luca Niculescu

astăzi, 16:14

Biroul Politic Național al PNL s-a reunit, sâmbătă, pentru a decide cum vor vota parlamentarii formațiunii la învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu. Ș...