Legea prin care discriminarea și incitarea la ură se pedepsesc penal a fost adoptată

Guvernul a aprobat vineri un proiect de lege privind modificarea Codului penal, astfel încât acesta să prevadă explicit sancţiuni pentru incitarea la ură, violenţă sau discriminare pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie sau orientare sexuală.

Ministrul justiţiei, Alina Gorghiu, a explicat că noile prevederi nu reprezintă o încălcare a libertăţii de exprimare, ci o punere în acord a legislaţiei româneşti cu o directivă a Comisiei Europene.

 

„Este practic o intervenţie legislativă necesară, pentru că incitarea la ură este o realitate pe care nu putem să o ignorăm. Există sau vor exista numeroase întrebări în spaţiu public. De exemplu, incitarea în cadrul scandărilor politice precum „ciuma roşie” se încadrează sau nu se încadrează la articolul din Codul penal şi de aceea vă răspund direct: nu. Textul din Codul penal nu sancţionează nici critica, nici opinia. Chiar textul de lege din Codul penal aduce garanţii în sensul în care nu poţi să fii discriminat pentru opinie politică, pentru critică, pentru apartenenţă politică, spune exact articolul din Codul penal. Ca atare, indiferent de partidul politic în care eşti, indiferent de opinia pe care o ai, nu te încadrezi în acest articol”, a spus Gorghiu, conform Rador.

Potrivit Codului penal, în România incitarea la violenţă, ură sau discriminare se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la 3 ani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Pompierii botoșăneni, alături de familiile din Protopopiatul Dorohoi la Festivalul Familiei! - FOTO

astăzi, 16:55

Familia înseamnă grijă, iar grija înseamnă și siguranță. Sute de credincioși din municipiul Dorohoi și din localitățile învecinate s-au întâlnit, astăzi, &icir...

Marius Croitoru a izbucnit după ce FC Botoșani a luat 5 goluri pe teren propriu de la echipa din Liga 2: „Dacă cineva este supărat, ușa la mine este deschisă!”

astăzi, 15:11

FC Botoșani a pierdut cu scorul de 5-4 meciul amical disputat sâmbătă, pe teren propriu, în compania divizionarei secunde Cetatea Suceava. A fost o partidă spectaculoasă, cu o desf...

Prize modulare după câteva luni: problema nu e întotdeauna la ramă

astăzi, 12:46

Recomandările obișnuite vorbesc despre design, numărul de module și alegerea unei game cunoscute. Spun mai puțin despre borne strânse neuniform, conductori prea scurți sau compatibilitatea...