Ierburile tămăduitoare, fagurii cu miere, tămâia sau sarea sunt leacuri vechi pe care românii le folosesc de veacuri cu aceeaşi încredere. Încă din vremea dacilor, ne-au rămas moştenire remedii naturale din plante şi minerale, pe care ştiinţa le confirmă astăzi.

Coada şoricelului

Uleiul amar si tonic al acestei plante a fost folosit din vremuri stravechi pentru problemele sistemului digestiv. Dioscoride nota ca dacii foloseau fiertura de coada soricelului pentru durerile de stomac, iar cataplasmele, pentru afecţiuni ale pielii, pentru erizipel, inflamaţii sau ulceraţii. Si azi, uleiul esenţial al plantei este folosit cu rezultate foarte bune în tratarea bolilor de piele, iar decoctul din flori are certe beneficii gastrice si laxative.

Mutătoarea sau împărăteasa ierburilor

Dacii foloseau în întregime aceasta planta otravitoare, pentru efectele ei calmante. Frunzele si tulpinile marunţite, uneori amestecate cu sare, oblojeau infecţiile si ulceraţiile pielii. Radacina pisata era buna împotriva durerilor de cap sau de articulaţii. Fiarta, în cantitaţi mici, alina convulsiile. Studiile actuale asupra acestei plante confirmă proprietăţile ei curative cunoscute de daci. Folosită în concentraţii mici, planta este un bun purgativ, opreşte hemoragiile interne şi combate infecţiile. Ea a fost folosită neîncetat de-a lungul veacurilor, în Evul Mediu, împotriva ciumei şi a holerei, iar în ultimele secole împotriva frigurilor, a migrenelor sau a scabiei.

Urzica

Buruiana usturătoare nu putea trece neobservată! Tămăduitorii daci ştiau că urticaria are totuşi efecte benefice, că pune sângele în mişcare şi alină durerile de articulaţii. Foloseau frunzele pentru tumefacţii, lovituri şi dureri de oase, le fierbeau şi le dădeau bolnavilor în convalescenţă să prindă puteri. În vremurile noastre, s-a demonstrat că urzicile tonifică organismul, combat reumatismul şi afecţiunile oaselor, iar ceaiul reduce inflamaţiile gastrice.

Citeşte mai mult pe unica.ro.