Leacuri călugăreşti
Stiri Botosani Wednesday, 10 July 2013 ActualitateTehnicizării excesive a lumii în care trăim i se opune preocuparea pentru comorile încă nedezgropate ale naturii, de mare folos sănătăţii tot mai precare a omului contemporan. Iar mare parte dintre aceste învăţături legate de plante au fost adunate în mânăstirile din Evul Mediu, care foloseau şi ca aşezăminte pentru bolnavi. Îmbinate cu rugăciuni, mii de reţete au fost strânse în cărţi ce se află şi astăzi în rafturile bibliotecilor din mânăstirile Europei, o comoară de sfaturi simple, eficiente şi la îndemâna oricui. În fapt, noi leacuri de sănătate, pe care vi le punem la dispoziţie, în speranţa de a vă fi de folos.
Lemnul-Domnului
Conform părerii medicilor medievali, Lemnul-Domnului (sau salvia europeană) are un grad de eficienţă foarte ridicat. Sămânţa lui are, mai ales, un puternic efect sicativ (de uscare) şi, prin fierbere, se obţine un decoct care combate cu succes nevralgiile sau durerile de piept. Decoctul vindecă, de asemenea, astmul, tusea, durerile de spate şi stările de isterie.
* Macerat în vin, Lemnul-Domnului are - în plus - un efect diuretic, purgativ, emenagog şi calmant (în cazul gutei). Când este ars, mirosul lui alungă şerpii, iar folosit sub formă de băutură neutralizează acţiunea veninului.
* Lemnul-Domnului se foloseşte şi în caz de febră cu frisoane: se fierbe în apă, iar cu uleiul lăsat la fierbere şi cu planta propriu-zisă se fricţionează corpul.
* Folosit ca băutură, distruge viermii intestinali, iar fiert în apă, cu miez de pâine şi de gutuie, şi aplicat pe zonele bolnave, vindecă durerea sau inflamaţia ochilor. Combinat cu grăsime, dar şi singur, Lemnul-Domnului (Artemisia abrotanum) facilitează extragerea din piele a aşchiilor şi spinilor. Pus sub pernă, stârneşte pofta de dragoste, iar consumat ca băutură, neutralizează toate obstacolele ce i-ar putea sta acesteia în cale.
Pelinul
Se spune despre pelin că are o eficienţă de gradul unu şi că, oricum ar fi folosit, fortifică stomacul. Dar cel mai bine este să fie fiert în apă de ploaie şi băut după ce s-a lăsat afară, în aer liber, să se răcească. Preparat astfel, pelinul este extrem de eficient în diverse afecţiuni ale stomacului: elimină viermii, relaxează abdomenul şi calmează durerile cele mai violente. Este diuretic şi emenagog.
* Mărunţit şi amestecat în vin îndulcit cu miere, împreună cu puţină lavandă, pelinul le este recomandat, ca băutură, femeilor în perioada ciclului. Acelaşi efect se obţine dacă se aplică pe pântece o compresă din lână, îmbibată în amestecul respectiv.
* Amestecat cu răchită, lavandă şi oţet, pelinul combate starea de greaţă.
* Se poate fierbe, de asemenea, în vin, împreună cu puţină rută, cu sare şi cu piper, obţinând astfel o băutură care vindecă indispoziţia stomacală.
* Combinat cu stânjenel, este foarte bun pentru piept, iar mărunţit în oţet sau ars, alungă ţânţarii.
* Înghiţit crud, combate gălbinarea, împreună cu levănţica vindecă ficatul, iar băut cu oţet, calmează durerile de splină şi este un antidot excelent împotriva ciupercilor otrăvitoare.
* Combinat cu vin, neutralizează efectele cucutei şi ajută la vindecarea rănilor produse de muşcăturile animalelor.
* Masajul uşor cu miere şi pelin limpezeşte vederea şi face să dispară vânătăile.
* Fumul de pelin ars degajă canalul auditiv, iar planta mărunţită, amestecată cu miere şi aplicată pe urechi, uşurează scurgerea mizeriei care le obturează.
* Cataplasma cu pelin reduce, de asemenea, inflamaţia produsă de o rană recentă, mai ales în zona capului.
* Mâncărimea dispare, folosind doar câteva picături de decoct din pelin, iar planta macerată în vin combate răul de mare.
* Învelit într-o pânză şi aplicat în zona inghinală, pelinul "dizolvă", pare-se, tumorile. Pus sub perna bolnavului, fără ştirea acestuia, îl adoarme, datorită mirosului puternic.
* Cenuşa de pelin închide culoarea părului. Pus în dulapuri, alungă moliile, amestecat cu miere, reduce inflamaţia limbii şi face să dispară paloarea din jurul ochilor.
* Aplicat sub formă de cataplasmă, pe splină, pelinul descongestionează, iar amestecat cu miere şi plasat în zona uterului, facilitează fluxul sanguin.
* Un decoct preparat din ulei şi pelin proaspăt, folosit sub formă de cataplasmă, este foarte eficient în combaterea durerilor de stomac.
* Cerneala diluată cu vin în care s-a macerat pelin protejează manuscrisele de dinţii şoarecilor.
* Plinius aduce un elogiu virtuţilor acestei plante şi spune că, în zilele de sărbătoare, romanii ofereau o cupă cu suc de pelin învingătorilor din întrecerile de care, convinşi fiind că darul cel mai demn de un învingător era sănătatea, lucrul cel mai de preţ dintre toate cele pe care şi le poate dori un om.
Urzica
Urzica, pe care grecii o numesc acalyphe, îşi datorează numele latin "acidităţii" sevei sale, care arde degetele celor care fac imprudenţa s-o atingă cu mâna. Înghiţită cu vin, este bună împotriva icterului.
Din sămânţă de urzică amestecată cu miere rezultă o băutură care calmează colicile şi tusea înveterată.
Urzica serveşte, de asemenea, la încălzirea plămânilor şi la relaxarea abdomenului. Este o plantă plină de virtuţi, indiferent dacă se consumă sub formă de pulbere combinată cu miere sau se bea sucul proaspăt, amestecat cu vin.
* Cataplasmele din frunze de urzică, presărate cu puţină sare, sunt eficiente împotriva ulceraţiilor, a rănilor grave, a muşcăturilor de câine şi a blocării glandelor parotide. Folosită în acest fel, urzica "adună" carnea peste oasele dezgolite şi opreşte scurgerile dăunătoare. Rădăcina ei, mărunţită în oţet şi aplicată sub formă de cataplasmă, "dizolvă" tumorile stomacale şi vindecă podagra şi toate afecţiunile articulare.
Acelaşi efect se obţine prin aplicarea unor cataplasme cu uleiul în care s-a fiert rădăcină de urzică.
Sucul de urzică sau, pur şi simplu, frunzele introduse în nări, fac sângele să ţâşnească. În schimb, frecţionarea frunţii cu frunze opreşte sângele care curge din nas.
* Un amestec de mirt şi urzică, aplicat pe zona genitală, uşurează curgerea sângelui în timpul ciclului, iar când uterul se lasă şi închide colul, masajul cu frunze de urzică îl ajută să revină în poziţia normală.
* Seminţele de urzică îi conferă vinului virtuţi afrodisiace, mult mai puternice decât frunzele mărunţite, amestecate cu vin, miere şi piper.
* Luată cu miere, urzica este excelentă împotriva pleureziei şi a bolilor de plămâni, iar macerată în vin dulce, este foarte diuretică.
* Cu urzică proaspătă, fiartă în apă ca orice legumă, se obţine un decoct care relaxează abdomenul, iar gargara cu suc de urzică vindecă inflamaţiile gâtului.
* Masarea corpului cu uleiul în care au fiert urzici provoacă transpiraţia. Şi dacă la patrupede se-ntâmplă ca femela să respingă apropierea masculului, o frecţie locală cu frunze retrezeşte dorinţa "amorţită" a animalului.
* Şi, nu în ultimul rând, frecţionarea capului cu suc de seminţe de urzică opreşte căderea părului.
Aceleaşi seminţe, culese în timpul secerişului şi puse la uscat, au o gamă infinită de virtuţi.
Usturoiul
Usturoiul, pe care grecii îl numesc Scordeon Argive, are, conform medicilor învăţaţi, o forţă "imensă" de încălzire şi de uscare. Mestecând sau masând pielea cu usturoi, se neutralizează muşcăturile de şarpe şi înţepăturile de scorpion. Aplicat pe rană, împreună cu puţină miere, usturoiul cicatrizează muşcăturile de câine. Mirosul usturoiului presat goneşte insectele, inclusiv moliile. Iar prin fierberea lui cu vin, miere şi oţet, se obţine o băutură care distruge viermii intestinali.
* Combinat cu uleiul în care a fost fiert (cu coajă cu tot) şi folosit sub formă de cataplasmă, usturoiul e foarte eficient în tratarea muşcăturilor veninoase, a contuziilor, împotriva durerilor şi tumorilor la vezică.
* Hipocrat recomanda fumul de usturoi ars, lăsat să pătrundă în uter, pentru eliminarea mai rapidă a placentei.
* Fiert în lapte şi consumat, usturoiul calmează durerile pulmonare.
* Durerile de cap cedează în faţa unei cataplasme cu usturoi şi fasole, fierte împreună şi aplicate pe tâmple.
* Câteva picături de untură de gâscă impregnate cu usturoi şi instilate în ureche au o eficienţă extraordinară în calmarea durerilor.
* Fiert în apă, usturoiul combate tusea sau astmul, dar şi copt, pur şi simplu, pe plită, limpezeşte vocea.
* Fiert în supă, el îi transmite acesteia virtuţi vindecătoare, şi ea diminuează greutăţile de urinare şi defecare.
* Un plasture compus din usturoi pisat şi untură de porc "dizolvă" tumorile cele mai considerabile.
Usturoiul mâncat dimineaţa, pe stomacul gol, este un protector împotriva problemelor importante pe care le pot produce sănătăţii anumite locuri şi ape, când ele sunt schimbate prea des.
Rodica Demian, Formula AS
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Doina Federovici: Cooperarea internațională, cheia atragerii fondurilor pentru dezvoltarea județului (foto)
„Echipa PSD a pus pe primul plan dezvoltarea județului și promovarea acestuia la nivel european. Ceea ce am făcut în ultimii patru ani a fost doar începutul unui drum care trebuie...
Vești bune pentru botoșănenii cu pensii mai mici de 2000 de lei: Medicamente compensate în proporție de 90%!
După recalculare, plafonul de pensie minimă pentru care se acordă medicamente compensate cu 90% a crescut de la 1.830 lei la 2.020 lei, scrie realitatea.net. Programul guvernamental e activ din ...
APIA Botoșani: Informații despre stadiul Campaniei de plăți în avans aferentă anului 2024!
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) CJ Botoșani informează că, în perioada 16 octombrie – 28 noiembrie 2024, a autorizat la plată în cadrul Campaniei ...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.26 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici