Laurence Graff, "regele diamantelor", se trage din Botoşani!
Stiri Botosani Monday, 2 April 2012 ActualitateMama acestuia, Rebeca, născută în 1910 la Botoşani, într-o familie de evrei, a plecat la Londra în 1935. După trei ani, Rebeca, măritată cu Harry Graff, l-a născut pe Laurence, cel care şi-a început viata în sărăcie şi a devenit apoi miliardar din afacerile cu diamante, scrie Libertatea.
Născută pe 14 iunie 1910, Rebeca Segal avea 25 de ani când a părăsit Botoşaniul natal alături de fratele ei, Jean. Cei doi s-au stabilit la Londra, acolo unde Rebeca l-a cunoscut pe Harry Graff, un evreu originar din Rusia, care avea să-i devină soţ. Fără bani şi perspective, cei doi s-au înghesuit într-o cămăruţă dintr-o casă aflată în cartierul White Chapel. Laurence, primul copil al croitorului Harry şi al vânzătoarei de ziare şi ţigări Rebeca, a venit pe lume în 1938, aglomerând singura încăpere a familiei.
Drumul spre glorie şi bani n-a fost uşor pentru el.
“Când am împlinit 15 ani, mama m-a luat de mână şi m-a dus într- un atelier de bijuterii, al unei cunoştinţe de-a ei, să învăţ meserie. Timp de trei luni nu am făcut altceva decât să spăl podelele şi să curăţ toaletele. Apoi m-au dat afară. Mama nu s-a lăsat şi m-a dus la un alt atelier, unde am învăţat repede cum să repar şi să remodelez bijuterii. Lumea era săracă în Anglia în anii aceia de după război, oamenii preferau să-şi repare inelele decât să cumpere unele noi", a mărturisit Laurence într-unul din rarele interviuri pe care le-a acordat presei.
După ce atelierul unde era ucenic a dat faliment, Laurence şi-a deschis propriul magazin, pe care l-a denumit “Segal’s, după numele de fată al mamei, sprijinul său dintotdeauna.
“Eram alături de un bătrân meşteşugar, într-o cameră strâmtă. El repara bijuteriile, eu am venit cu ideea să creăm altele, care le imitau pe cele din perioada victoriană, foarte populare în Anglia. Inelele, pe care le vindeam cu două-trei lire bucata, aveau pietre semipreţioase şi erau realizate manual. Am reuşit să iau un credit, cu care am cumpărat câteva diamante. Astfel, următorul inel l-am dat cu 100 de lire, apoi cu 200 de lire, cu 500 de lire şi tot aşa", îşi povesteşte Laurence fascinanta poveste.
În 1960 avea deja două magazine în cartierul londonez Hatton Garden, dar Laurence voia mai mult, voia totul.
“M-am dus în Australia şi în Singapore, acolo piaţa diamantelor era mai interesantă şi mai mobilă decât în Anglia. De altfel, în Singapore au cumpărat de la mine prinţul şi prinţesa Bruneiului. În anii ’70, au apărut arabii cu petrodolarii lor. Cereau diamante tot mai mari, nu conta preţul. Eu eram acolo, ştiam cum să le modelez, astfel că în scurt timp am ajuns furnizorul favorit al tuturor familiilor regale din Orient".
Citeste mai mult pe Libertatea
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Atenție! Ploi anunțate de meteorologi în următoarea oră, sunt vizate mai multe localități din Botoșani!
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ploi pentru o parte din județul Botoșani, valabil pâna la ora 21:30. Local, vor fi averse care vor acumula 15...20 l/mp, des...
A dispărut Luna: O cățelușă blândă, prietenoasă și iubitoare a unei familii din Botoșani! (Video)
Luna, cățelușa unei familii care locuiește în cartierul Manolești Deal, a dispărut. Potrivit proprietarilor, aceasta ar fi fost furată, deoarece lipsesc mâncarea și păturile puse ...
O oală cu mâncare uitată pe foc a creat panică într-un bloc din Botoșani, vecinii au sunat la 112!
În urmă cu puțin timp, o oală cu mâncare uitată pe foc a creat o situație de risc pentru locatarii unui bloc de pe strada Gheorghe Avramescu din municipiul Botoșani. Deși proprietar...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.67 secunde