Lasata Secului pentru Postul Craciunului
Stiri Botosani Sunday, 14 November 2010 ActualitatePrimele mentiuni despre tinerea acestui post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin si episcopul Leon cel Mare al Romei.
Hotararea ca toti credinciosii sa posteasca timp de 40 de zile s-a luat la Sinodul local din Constantinopol, tinut in anul 1166, in timpul patriarhului Luca Chrysoverghi. Amintim ca inainte de acest sinod, crestinii posteau diferit: unii numai sapte zile, iar altii sase saptamani.
Dezlegari in Postul Craciunului
In Postul Craciunului avem dezlegare la peste sambata si duminica. In tipicul Sfantului Sava se mentioneaza ca in zilele de luni, miercuri si vineri, trebuie sa postim fara untdelemn si vin. In cazul in care, in aceste zile vom face pomenirea unui sfant cu o cinstire mai larga, se face dezlegare pentru dragostea sfantului. De exemplu in zilele de 16 noiembrie (Sfantul Apostol si Evanghelist Matei), 23 noiembrie (Cuv. Antonie de la Iezerul-Valcea), 30 noiembrie (Sfantul Apostol Andrei), 4 decembrie (Sfanta Varvara), 5 decembrie (Sfantul Sava), 6 decembrie (Sfantul Nicolae), 9 decembrie (Zamislirea Sfintei Fecioare Maria), 17 decembrie (Sfantul Proroc Daniel) si 20 decembrie (Sfantul Ignatie Teoforul). Daca aceste zile vor cadea marti sau joi, mancam peste, iar daca va fi luni, miercuri sau vineri dezlegam numai la untdelemn si vin, iar peste mancam doar daca se intampla sa fie hramul bisericii.
Post aspru in Ajun
Ziua de 24 decembrie poarta denumirea de Ajunul Craciunului. E o zi de post mai aspru fata de celelalte zile. Exista obiceiul sa nu se manance pana la ora 3-4 p.m. Aceasta practica aminteste de postul tinut in vechime de catehumenii care in seara acelei zile primeau botezul si impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului.
De luat aminte
De multe ori mi-a fost dat sa aud ca nu postul alimentar este important, ci cel spiritual. Insa, nu este asa. Ambele forme sunt importante. De vreme ce Sfintii Parinti au randuit sa ne infranam de la anumite bucate pentru o vreme, au facut-o cu buna stiinta. Credinciosul nu trebuie sa se multumeasca cu jumatati de masura. Nu cu o parte din el trebuie sa-L intampine pe Hristos, ci cu intreaga sa natura: trup si suflet.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Încă își așteaptă premiile! Simona Radiș, reacție dură la adresa ANS: „Bani sunt pentru altele, pentru noi nu au fost”
Botoșăneanca Simona Radiș (27 de ani), una dintre cele mai titrate canotoare ale României, a dezvăluit că, în ultimii ani, sportivii de performanță nu au primit din partea ANS banii...
Fondatorul companiei din Botoșani inclus în Top 100 cei mai admirați lideri din România!
În cadrul celei de-a 17-a ediții a Galei CEO AWARDS, organizată de Business Magazin, fondatorul și președintele Consiliului de Administrație al Electroalfa, Gheorghe Ciubotaru, a fost inclu...
16 octombrie, Ziua Mondială a Pâinii: sărbătoarea alimentului care nu lipsește de pe nicio masă românească
În fiecare an, pe 16 octombrie, lumea întreagă sărbătorește Ziua Mondială a Pâinii. Data nu a fost aleasă întâmplător: tot pe 16 octombrie se marchează Ziua Mondi...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.04 secunde