Laptopul "Alex" pentru persoanele nepricepute la computere

Persoanele confuze sau frustrate de computere din Marea Britanie pot achiziţiona laptopul "Alex", nou lansat şi construit special pentru cei care nu sunt "prieteni" cu tehnologiile performante.

Laptopul "Alex" rulează pe platformă Linux şi este dotat cu programe simplificate de e-mail, browser web, editare de imagine şi de tip "Office" pentru redactare de documente, informează BBC News Online.

Creatorii lui "Alex" speră că laptopul şi suita sa simplă de programe se vor dovedi o alternativă populară pentru sistemele de operare Windows şi Mac.

"Alex nu este proiectat să fie un super-computer. Nu vrem să luăm o parte a pieţei actuale de computere", a spus Barney Morrison-Lyons, director pentru tehnologie la The Broadband Computer Company, realizatorul lui "Alex".

Idea din spatele laptopului "Alex" a fost să transforme utilizarea computerului într-o experienţă "simplă şi plăcuta", a declarat Andy Hudson, unul dintre fondatorii companiei.

Abonaţii "Alex" vor primi şi un stick USB care va conţine date de utilizator criptate şi care le permite să se logheze pe computerul normal de pe orice laptop "Alex". Contra unei taxe lunare, clienţii primesc un program antivirus şi 10GB spaţiu de stocare pe serverele Broadband Computer Company.

Potrivit responsabililor companiei, în dezvoltarea laptopului "Alex" au fost investite peste 2,5 milioane de euro.

"Noi suntem mici şi ştim asta", a spus celălalt fondator al companiei, Harry Drnec, care a transformat compania de energizante Red Bull într-o afacere profitabilă în Marea Britanie.

Pe lângă instrumentele de comunicare precum e-mailul, "Alex" este livrat împreună cu o suită de programe de tip "open office" care includ o versiune a programului Excel al Microsoft şi o versiune PowerPoint care permite numai vizualizarea fişierelor de acest fel.

Hudson spune că firma are intenţia să lanseze un magazin de aplicaţii pentru ca persoanele care au achiziţionat laptopul "Alex" să îi poată adăuga mai multe funcţii.

"Dacă acest plan ambiţios are succes, ar putea juca un rol important în familiarizarea unui public mai larg cu sistemul de operare Linux", consideră corespondentul BBC pe probleme tehnologice.

 

 

 


Realitatea.net

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!

Wednesday, 28 October 2026

O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...

MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”

Wednesday, 28 October 2026

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

Wednesday, 28 October 2026

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...