La Urgențe după un accident nefericit la joacă!

Un băieţel de şapte ani din Botoşani a ajuns la Urgenţe după un accident nefericit la joacă.

Micuţul, care locuieşte în zona Parcul Tineretului, se afla la joacă împreună cu mai mulţi copii. La un moment dat, acesta a vrut să sară peste un gard de sârmă, aflat la aproape 60 de centimetri înălţime de sol, care are în vârf mai multe ţepuşe.

Din grabă şi neatenţie, micuţul nu şi-a calculat bine saltul, astfel că a aterizat cu zona inghinală pe două din acele ţepuşe, unul din ele pătrunzându-i prin pantaloni şi rănindu-l.

Plin de sânge, acesta a venit în casă, spunându-i mamei ce a păţit, aceasta sunând la 112 pentru a cere ajutorul cadrelor medicale.

O ambulanţă a ajuns în scurt timp la faţa locului, copilul primind primul ajutor, după care a fost transportat la Secţia de Pediatrie. Starea lui este stabilă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

VIDEO - „Fiind băiet păduri cutreieram”. Ambasadorul Japoniei în România recită din Mihai Eminescu în pădurea de la Ipotești!

astăzi, 16:39

Ambasadorul Japoniei în România, Excelența Sa Takashi Katae, a cucerit internetul după ce a vizitat locurile natale ale lui Mihai Eminescu, la Botoșani și Iași, și a recitat versuri ...

Premieră medicală la Suceava: Prima recoltare simultană de multi-organe și multi-țesuturi de la un donator aflat în moarte cerebrală!

astăzi, 15:03

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a marcat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un moment de referință în activitatea sa medicală, ...

In memoriam – Profesorul George Avăcăriței

astăzi, 12:52

Cu profundă tristețe, comunitatea Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani a primit vestea trecerii la cele veșnice a profesorului George Avăcăriței, un dascăl dedicat, un ...