La un pas de a naște în mașină, pe un drum din județ! FOTO

O femeie în vârstă de 32 de ani, din localitatea Vorniceni, a fost la un pas de a naște în timp ce se deplasa cu o mașină.

Femeia se îndrepta, joi la amiază, spre Botoșani, iar pe drumul județean care vine de la Roma a simțit că o apucă durerile facerii și i-a spus șoferului să cheme Ambulanță. 

Femeia a fost preluată de cadrele medicale la intrarea în municipiul Botoșani dinpre Roma, fiind transportată la Maternitate, unde a fost băgată direct în sală.

“Am preluat gravida dintr-o mașină particulară și am adus-o la Maternitatea. Era deja cu contracții și la 5 minute după ce am intrat în Maternitate a născut o fetiță de 3.100 de grame, sănătoasă, fără nicio problemă", a spus medicul Nicușor Curteanu, din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță.

Proaspăta mămică mai are acasă un copil.



 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Este hram în biserica ridicată de un fost președinte de Tribunal, cunoscută pentru cele 22 de turnulețe! – GALERIE FOTO

astăzi, 18:42

Este albă, impunătoare, de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Biserica ”Sfinții Voievozi” din municipiul Botoșani se zărește de departe, în albul maiestuos al zidur...

Nu a stat departe de concubină și a fost plasat sub control judiciar!

astăzi, 18:28

La data de 06 noiembrie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și a dispus măsura controlului judiciar pentru o ...

O locuință și un depozit de cereale protejate de flăcări, incendiu izbucnit la Știubieni! (Foto)

astăzi, 16:47

Un incendiu s-a produs astăzi, în jurul prânzului, într-o casă din localitatea Știubieni. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii eve...