La Botoșani: Acțiune a polițiștilor de investigare a criminalității economice!

În cadrul activităților desfășurate au fost verificați 37 de agenți economici. În cazul unui agent economic, a fost dispusă măsura complementară de suspendare a activității, pentru nerespectarea măsurilor igienico-sanitare.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Comisariatului pentru Protecția Consumatorului și Direcției de Sănătate Publică au acționat în municipiul Botoșani, pentru verificarea modului de respectare a legislației privind comerțul cu produse de natură agro-alimentară.

 

“În cadrul activităților desfășurate au fost verificați 37 de agenți economici, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 80.000 de lei. În același context, au fost confiscați 1.600 de lei, reprezentând numerar nefiscalizat.

De asemenea, în cazul unui agent economic, a fost dispusă măsura complementară de suspendare a activității, pentru nerespectarea măsurilor igienico-sanitare, “ au transmis reprezentanții IPJ Botoșani.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Rezultate internaționale obținute de sportivii botoșăneni la Cupa Ambasadorului Republicii Coreei de Sud!

astăzi, 16:29

În data de 07 noiembrie 2026, un lot de 8 sportivi însoțiți de 2 antrenori reprezentând Brilliant Taekwondo Sporting Club și Clubul Sportiv Botoșani, au participat în sala ...

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

astăzi, 12:49

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...

Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii

astăzi, 11:37

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...