Klaus Iohannis a promulgat Legea privind acordarea voucherelor pentru vacanţă

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea privind acordarea voucherelor pentru vacanţă, care prevede ca angajaţii, din sistemul public şi din sistemul privat, să primească vouchere de vacanţă, în limita a șase salarii medii pe economie, acestea putând fi folosite doar în turismul românesc, scrie Mediafax.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea unor termene prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă.

Legea a fost adoptată, pe 3 iunie, de Camera Deputaţilor, cu 303 voturi pentru şi 12 abţineri, după ce a primit votul senatorilor, pe 12 martie. Potrivit Legii, toţi angajaţii pot beneficia de vouchere de vacanţă, în limita a șase salarii medii pe economie.

Pe de o parte, angajaţii din sistemul privat pot beneficia de vouchere de vacanţă sau de primă de vacanţă, pe care angajatorul le acordă în urma negocierii, iar în sistemul public, în urma unui amendament adoptat, vor beneficia doar de vouchere de vacanţă nu şi de bani sau prime de vacanţă.

Voucherele de vacanţă vor fi folosite doar în turismul românesc. De asemenea, se introduce un nou sistem, acela a emiterii voucherelor de vacanţă pe suport electronic. Cele care sunt tipărite în suport electronic, cât şi cele pe suport de hârtie, vor fi utilizate doar în unităţi turistice autorizate de Autoritatea Naţională pentru Turism.

Acest sistem de vouchere de vacanţă păstrează facilităţile fiscale oferite angajatorilor, sunt deductibile şi scutite de la plata contribuţiilor şi taxelor salariale. În plus, emiterea voucherelor de vacanţă rămâne sub controlul Ministerului Finanţelor şi va permite intrarea pe piaţă a oricărui actor care respectă condiţiile.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșănean evacuat din locuință, de ce nu mai are voie să se apropie de soție!

astăzi, 12:21

În cursul zilei de luni, 19 octombrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au fost sesizați, de către o femeie de 43 de ani, cu privire la faptul că ar fi fos...

Istoria la pas: Orașul Botoșani are un muzeu care se întinde pe mai bine de 14.000 de metri pătrați! - VIDEO

astăzi, 11:47

Puțină lume știe, chiar dintre locuitorii orașului, că Botoșaniul deține un adevărat muzeu în aer liber și că obiectivul, cu reale și importante simboluri istorice și culturale, este...

Aplicația Revolut a căzut în România și în alte țări!

astăzi, 10:57

„În prezent, ne confruntăm cu o întrerupere a serviciului care afectează mai multe funcționalități, ceea ce poate duce la imposibilitatea accesării anumitor servicii“, a ...