KELEMEN HUNOR: "România încalcă drepturile maghiarilor de păstrare a identităţii naţionale"

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţine că "de foarte multe ori" România "încalcă" drepturile maghiarilor de păstrare a identităţii naţionale, spunând că există legi care nu sunt respectate.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a abordat, într-o conferinţă de presă de la Arad, temele sale din campania electorală pentru Preşedinţia României. Acesta a declarat că prevederile legale privind protejarea minorităţilor naţionale sunt încălcate de statul român.

Kelemen Hunor a afirmat că "orice om doreşte să îşi păstreze identitatea naţională", iar când a fost întrebat dacă România încalcă aceste drepturi ale minorităţii maghiare, a răspuns: "De foarte multe ori încalcă, nu aplică legislaţia. Nu aplică Legea învăţământului, în care scrie cum ar trebui să funcţioneze Universitatea de Medicină şi Farmacie de la Târgu Mureş. Conducerea Universităţii nu respectă legea. Nu sunt aplicate prevederile legislaţiei în ceea ce priveşte folosirea limbii materne în Justiţie. Că tot timpul se găsesc fel de fel de motive: că nu sunt bani de interpreţi, traducători şi aşa mai departe".

De asemenea, el s-a referit la necesitatea "amendării Constituţiei", pentru că actuala "are lacune uriaşe" şi nu permite aplicarea nor programe ale UDMR, precum cele referitoare la autonomia culturală şi regională.

"Noi vrem în interiorul statului român, respectând unitatea teritorială", a amintit Kelemen Hunor, referindu-se la intenţiile autonomiste.

Întrebat dacă mai poate miza la alegeri pe voturile românilor, în contextul în care promovează intens ideea de autonomie pentru judeţele din aşa-numitul Ţinut Secuiesc, Kelemen Hunor a spus că proiectul de autonomie nu lezează interesele majorităţii şi că are încredere că va fi votat şi de români.

"După 25 ani, România s-a schimbat, de aceea considerăm că relaţiile între români şi maghiari trebuie întărite. Sunt necesare soluţii prin care maghiarii să poată spune că sunt mulţumiţi cu ce oferă majoritatea, statul român. Vrem să obţinem garanţii reale în plus, printr-o nouă legislaţie plecând de la o nouă Constituţie", a spus Kelemen Hunor.

El a adăugat că UDMR va propune în viitor "un parteneriat interetnic" care să poată fi asumat de toate partidele parlamentare, scrie dcnews.ro.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Când nu înțelege lumea ce spui! (Video)

astăzi, 07:15

Când nu înțelege lumea ce spui - Bună ziua, aveti ceva contra tusei? - Nu, puteți tuși cât doriți.

Calendar Ortodox, 6 noiembrie 2026: Sf. Ier. Pavel Mărturisitorul, Arhiepiscopul Constantinopolului; Sf. Cuv. Luca din Sicilia

astăzi, 07:00

Sfântul Ierarh Pavel, marele mărturisitor al lui Hristos Iisus, s-a născut în Tesalonic şi a fost notar şi scriitor al Sfântului Alexandru, Arhiepiscopul Constantinopolului. De a...

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...