Kelemen Hunor demisionează din Guvern. UDMR rămâne la guvernare
Stiri Botosani Friday, 11 July 2014 ActualitateAnterior, surse participante la reuniunea UDMR de la Cluj declaraseră pentru MEDIAFAX că Uniunea rămâne la guvernare, iar Kelemen Hunor renunţă la funcţiile din Guvern. Kelemen Hunor a spus, în conferinţa de presă susţinută la finalul Consiliului Permanent al UDMR, că a fost o discuţie lungă, iar părerile au fost împărţite, dar că în cele din urmă s-a ajuns la concluzia ca UDMR să rămână la guvernare, dar el să se retragă din funcţiile deţinute în Executiv.
Cunoscând acest compromis adoptat de premierul Victor Ponta şi de mine (n.r. - privind iniţiativa cetăţenească referitoare la minorităţi), s-a ajuns la concluzia că UDMR rămâne în guvernare. Eu o să mă retrag în zilele următoare din funcţia de ministru al Culturii şi din funcţia de vicepremier, a anunţat Kelemen Hunor, precizând că este un lucru absolut normal şi absolut firesc.
Nu pot să fiu şi în Guvern şi parte a procesului (n.r. - procesul de la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene) din partea iniţiatorilor, a adăugat Kelemen, precizând că această soluţie a fost agreată şi de colegii săi din Consiliul Permanent al UDMR.
Surse participante la reuniunea UDMR declaraseră anterior pentru MEDIAFAX că varianta adoptată în final a fost adusă în discuţie de senatorul UDMR Verestoy Attila.
Acesta declarase, vineri dimineaţă, la RFI, că susţine rămânerea Uniunii la guvernare, dar că liderul organizaţiei, Kelemen Hunor, are opţiunea personală a demisiei din Guvern, ceea ce nu implică automat şi plecarea UDMR din Executiv.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Botoșaniul are un pizzaiolo de aur: ”Munca, disciplina și pasiunea te pot duce pe cea mai înaltă treaptă!” - FOTO
Botoșăneanul Alin Acsinte este un pizzaiolo. Este profesionistul dedicat în fabricarea de pizza, cel care creează și gătește cu măiestrie pizza autentică. A muncit ani în...
Bombă cu aruncător găsită de un botoșănean aflat cu animalele pe câmp!
O bombă de aruncător a fost descoperită, în această după-amiază, pe o pășune din apropierea orașului Săveni. Muniția a fost găsită de un bărbat aflat cu animalele pe câmp....
Expoziția „RECOLLECTION” a artistului Dan Gherman la Memorialul Ipotești!
Botoșani, Memorialul Ipotești — Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” anunță deschiderea expoziției personale „RECOLLECTION”, semnată de artistul Dan G...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.69 secunde