Județul Botoșani, sub COD GALBEN de vreme severă!

Începând de vineri, la ora ora 12.00, și până sâmbătă dimineață, ora 3.00, județul Botoșani se află sub atenționare COD GALBEN de vreme severă.

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, în cea mai mare parte a Olteniei, în nordul Munteniei și al Dobrogei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40...60 l/mp.

De asemenea, ANM a transmis și o informare meteo de instabilitate atmosferică și disconfort termic având interval de valabilitate 21 iunie, ora 10:30 - 23 iunie, ora 23.00. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...40 l/mp. Vremea va fi călduroasă cu precădere în sudul și estul țării, unde în orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Hermannstadt – FC Botoșani 3-1, elevii lui Leo Grozavu în cădere liberă!

astăzi, 19:08

Partida a avut loc în etapa 29 din Superliga. După acest meci, FC Botoșani este eliminată din lupta pentru play-off. În acest moment, echipa lui Leo Grozavu este pe locul 8, cu 42 de pu...

Mașini ridicate, roți blocate și zeci de sancțiuni într-o singură zi, în Botoșani! - FOTO

astăzi, 18:38

În cursul zilei de vineri, 27 februarie, la nivelul Poliției Locale a municipiului Botoșani a fost organizată și desfășurată o acțiune în zona Pieței Viilor și în proximita...

Un ieșean se plânge că a fost păcălit la amanet, iar proprietara din Botoșani l-ar fi tratat ca pe ”ultimul om”

astăzi, 17:30

Ieșeanul a depus reclamație la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, nemulțumit după ce ar fi fost ”păcălit” de reprezentanții unei unități comerciale. &bdqu...